Din cauza consumului de droguri, vor fi înăsprite regulile pentru eliberarea mai multor medicamente

Din cauza consumului de droguri, vor fi înăsprite regulile pentru eliberarea mai multor medicamente

Din cauza consumului de droguri, care a luat amploare în rândul tinerilor, în ultima perioadă, ministerul Sănătății a decis să înăsprească regulile pentru mai multe medicamente psihotrope.

Ministerul Sănătății va înăspri regulile pentru mai multe medicamente psihotrope. Autoritățile speră că, astfel, adolescenții nu vor mai avea acces la aceste substanțe. Unele dintre ele nu se vor mai acorda decât cu prescripție specială.

„Sunt trei molecule cu care ne propunem să extindem lista de medicamente care se eliberează pe bază de prescripție specială. E o măsură care sigur nu o să ducă la eradicarea posibilității de a obține astfel de produse, dar sigur o va limita. Noi nu putem să facem decât să reglementăm medicamentele care se eliberează în farmacii, dar, știți bine că, din păcate, comerțul online cu medicamente, multe dintre ele contrafăcute sau falsificate există acolo nu putem să intervenim direct, dar există instituții care o fac cu siguranță”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit realitateamedicala.net.

El a mai adăugat că medicul de familie are posibilitatea să prescrie, dar pe un formular special înregistrat, adică nu poate fi eliberat din farmacie.

„Există o trasabilitate în farmacie. Pentru o rețetă simplă nu poți să verifici”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Comenteaza