Un desen cumpărat cu 30 de dolari de la un târg de vechituri, evaluat la 10 milioane de dolari. Cine este norocosul

Un desen cumpărat cu 30 de dolari de la un târg de vechituri, evaluat la 10 milioane de dolari. Cine este norocosul
| Foto: observatornews.ro

Un desen cumpărat de la un târg de vechituri din Statele Unite, a fost evaluat la 10 milioane de dolari, fiind una dintre creațiile artistului renascentist german, Albrecht Dürer. 

Potrivit Agnews Gallery, casa de licitații din Londra care se află în posesia operei de artă, Albrecht Dürereste considerat atât cel mai mare artist german al timpului său, cât și unul dintre cei mai importanți artiști și intelectuali din perioada Renașterii, scrie CNN.

Desenul care a fost redescoperit se intitulează „Fecioara cu Pruncul”. Deoarece cariera și moștenirea lui Dürer au fost studiate în profunzime de la moartea sa, în 1528, este extrem de rar să găsești lucrări necunoscute ale sale, iar Agnews a transmis într-un comunicat de presă că acest desen a fost supus unui ”interes semnificativ de la descoperire”.

Colecționarul de artă Clifford Schorer din Boston, care este consultant al galeriei, a povestit pentru CNN că a dat peste opera de artă, despre care se crede că a fost finalizată în 1503, din întâmplare, în drum spre o petrecere în Massachusetts, în 2019.

Trebuia să cumpere un cadou, așa că a intrat într-o librărie. Acolo, librarul i-a spus că un prieten al său are un desen de Dürer și l-a întrebat dacă vrea să-l vadă. Schorer a fost de acord, dar nu spera că va da peste opera artistului. 

Schița fusese cumpărată de la o vânzare în curte, la casa unui arhitect, care o primise de la tatăl său, comerciant de artă, a spus Schorer.

Când a văzut schița, Schorer a fost surprins de calitatea acesteia. „Cred că este fie cel mai mare fals pe care l-am văzut vreodată, fie o capodoperă”, a fost reacția lui.

Schorer a povestit cum a început o călătorie de trei ani pentru a verifica opera de artă, care a implicat a 17 zboruri internaționale în jurul lumii pentru a consulta experți. Desenul a fost supus unei analize tehnice a vechimii și poartă semnul distinctiv al artistului, potrivit observatornews.ro.


 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 

Comenteaza