Căldură ucigătoare peste ocean. Maimuțele cad moarte din copaci

Căldură ucigătoare peste ocean. Maimuțele cad moarte din copaci
| Foto: Siempreverde - Depositphotos.com

Zeci de maimuțe au căzut moarte din copaci în Mexic, unde temperaturile depășesc 45°C.

Cel puţin 83 de maimuţe cunoscute pentru strigătele lor răguşite au fost găsite moarte în statul Tabasco, situat pe coasta Golfului Mexic, unde se estimează că temperaturile vor depăşi 45°C în această săptămână.

Alte maimuţe au fost salvate de localnici, iar 5 au fost duse de urgenţă la un veterinar local care s-a luptat să îi salveze.

„Au ajuns în stare critică, cu deshidratare şi febră", a declarat doctorul Sergio Valenzuela.

Agenţia de protecţie civilă din Tabasco a atribuit decesele deshidratării. O sursă din cadrul agenţiei a declarat că a fost confirmată moartea maimuţelor în trei municipalităţi din acest stat, potrivit Sky News, citat de Mediafax.

„Este din cauza căldurii foarte puternice. Vizitez statele de mult timp şi niciodată nu am simţit-o atât de mult ca acum", a declarat preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, care este din Tabasco, întrebat despre moartea primatelor.

Ministerul Mediului din Mexic coordonează eforturile pentru a rezolva problema morţii maimuţelor, pe care a atribuit-o mai multor motive posibile, printre care „valuri de căldură, deshidratare, malnutriţie sau stropirea culturilor cu substanţe chimice toxice".

Maimuţa urlătoare este clasificată ca fiind vulnerabilă pe „lista roşie” a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Până pe 9 mai, cel puţin nouă oraşe din Mexic au stabilit recorduri de temperatură, iar Ciudad Victoria, în statul de frontieră Tamaulipas, a înregistrat o temperatură de 47 de grade Celsius.

Comenteaza