Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat extinderea restricțiilor de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată (MTMA) de peste 12 tone în 6 noi județe.
Primăria municipiului Gherla anunță câteva măsuri pentru limitarea efectelor cauzate de caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o avertizare Cod Roșu de caniculă, valabilă, timp de două zile, în aproape toată țara.
Un medic pneumolog a transmis câteva recomandări pentru pacienții cronici în perioada de caniculă.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA informează că în acest sfârşit de săptămână, traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor.
Cea mai mare parte a țării se află vineri sub Cod Portocaliu de caniculă, iar meteorologii avertizează că valul de căldură se va intensifica sâmbătă și duminică.
Centru Infotrafic al IGPR a transmis o serie de recomandări pentru șoferi pe timp de caniculă.
Premierul Marcel Ciolacu a solicitat, joi, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Interne să convoace de urgenţă o videoconferinţă cu prefecţii şi reprezentanţii administraţiei locale pentru a fi luate măsuri.
Cea mai mare parte a ţării se va afla sub Cod Roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend, când temperaturile vor urca la 41 de grade, anunță meteorologii.
Șoferii au "clocotit" în mașini, miercuri, după ce au fost prinși în cozi kilometrice în zona Feleacului, din și înspre Cluj-Napoca, din cauza restricțiilor impuse pentru lucrări la carosabil.