Se redeschide centrul de preluare deşeuri voluminoase din Mănăştur

Se redeschide centrul de preluare deşeuri voluminoase din Mănăştur
| Foto: Facebook

Consilierii locali vor aproba, în şedinţa de săptămâna viitoare, darea în concesiune către S.C. Rosal a unui teren, în suprafață de 147 mp, pe strada Bucium, în vederea amenajării și exploatării unui punct de colectare a deșeurilor voluminoase.

Zona este mărginită la nord de strada Colina, de pe care se va realiza şi accesul auto. Centrul de colectare va fi amenajat pe o suprafaţă asfaltată, adiacentă trotuarului vestic al străzii Bucium. Redevenţa anuală este de 2.097 euro, TVA inclus. 

"Deşeurile se ridică din construcţii, şi anume 1 mc este gratuit, la centrul din Mărăşti sau cetăţenii pot suna firmele de salubritate Bratner şi Rosal pentru a prelua de acasă, contra cost, de asemenea mai sunt alte 4 firme care preiau contra cost. În Mănăştur, Academia de Muzică a notificat firma să elibereze spațiul, mai devreme decât era prevăzut. Inițial era luna iunie stabilită, dar e bine că Academia de Muzică poate începe mai repede proiectul. Am găsit o soluție alternativă și am depus documentația către Agenția de Mediu pentru autorizarea unui nou centru”, a declarat edilul Emil Boc, în aprilie, la ZIUA LIVE. 

Primăria Cluj-Napoca colectează în continuare, gratuit, deşeuri mari la Centrul din Mărăști (strada Fabricii, f.n. - sub Pod Terapia), în limita unui metru cub de deșeuri/persoană fizică. De asemenea, contracost, la cerere, cetățenii pot suna și solicita firmei de salubritate aferentă zonei în care locuiesc, amplasarea containerelor destinate deșeurilor din construcții, precum și ridicarea și transportul acestora: S.C. Brantner Vereș S.A. – telefon: 0364 999, S.C. Rosal Grup S.A. – telefon: 0264 987.


De asemenea, alte 4 firme și-au exprimat intenția de a colabora cu Primăria Cluj-Napoca, în scopul preluării de la cetățeni a deșeurilor provenite din construcții. Este vorba despre:

  1.  . SC BS Recycling SRL, Cluj-Napoca, str. Muncii, nr. 16. Tel: 0264 -453 276;
  2. . Eco Dif Solution SRL, Cluj-Napoca, str. Muncii, nr. 18. Tel: 0264 -452314;
  3. . SC Martemi Logistic SRL, Cluj – Napoca, în apropierea strazii Emerson, fn, jud. Cluj; Tel: 0264 -411447;
  4. . Campeador, Cluj-Napoca, Calea Someseni FN. Tel: 0723-524105;
Comenteaza