Rectorii principalelor universităţi la Cluj: Primim banii din proiectele pe fonduri structurale în 9-12 luni

Rectorii principalelor universităţi la Cluj: Primim banii din proiectele pe fonduri structurale în 9-12 luni
Rectorii principalelor universităţi din România sunt deranjaţi de întârzierile mari la restituirea banilor pe care i-au mobilizat, inclusiv prin intermediul unor credite pentru care plătesc dobândă, în proiecte finanţate prin fonduri structurale.

"Principala problemă o reprezintă proiectele prin fonduri structurale, POS DRU şi POS CCE. Termenul fixat iniţial pentru restituirea banilor s-a prelungit ulterior, iar în maximum 3 luni ar trebui să ne primim sumele mobilizate înapoi. Adică facem cheltuielile, depunem cerere de finanţare şi în cel mult 3 luni trebuie să primim banii. Termenul în medie este de 9-12 luni, până acum. Sunt fonduri importante mobilizate, am contractat credit pentru care plătim dobândă", a precizat Vasile Işan, rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia Consorţiului "Universitaria", care se desfăşoară la Cluj-Napoca între 12-13 aprilie.

"Noi avem 50 de milioane de lei direcţionaţi în astfel de proiecte", a punctat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop.

Rectorii au specificat că recent au apărut şi semnale mai încurajatoare, precizând că "în ultima vreme Ministerul Educaţiei a încercat o dezvoltare destul de favorabilă universităăţilor".

"Recent am primit 6 milioane de lei", a specificat rectorul UBB.

Rectorul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Pavel Năstase, a menţionat că procedura de derulare a proiectelor prin fonduri structurale este una "foarte birocratică", iar personalul agenţiilor de management este destul de redus, universităţile oferindu-şi sprijinul, prin prisma experţilor de care dispun.

 

Comenteaza