Teoria "viniturilor" nu ține la Cluj. Studenții aduc 400 de milioane de euro

Teoria
Impactul direct al Universității Babeș-Bolyai (UBB) în economia municipiului Cluj-Napoca depășește 847 de milioane de lei, instituția furnizând jumătate din studenții care vin anual în oraș.

Cercetarea realizată de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) se bazează pe cheltuielile generate în 2015 în economia orașului prin intermediul cheltuielilor proprii ale UBB pentru bunuri și servicii, ale angajaților instituției și ale studenților, dar și ale vizitatorilor și candidaților din perioada admiterii.

Cheltuielile studenților reprezintă 601 milioane de lei, ale angajaților UBB, 124 de milioane, vizitatorii studenților au contribuit cu 33 de milioane, iar cei aflați strict în perioada admiterii, cu 6 milioane. Impactul universitar indirect este și mai mare, aici nefiind incluse cheltuielile generate de turism, conferințe, evenimente, subliniază inițiatorii cercetării. 

“Jumătate din suma pe care o primesc împreună angajații UBB și studenții acesteia se întoarce la stat. Practic, studenții cheltuie de trei ori mai mult decât beneficiază ei de la Ministerul Educației Naționale (MEN), deci efortul este transferat de pe partea publică pe cea privată din cauza subfinanțării învățământului universitar de stat”, observă Andrei Chircă, coordonatorul studiului.

Mitul celor 100.000 de studenți, spulberat

În timp ce un student la zi care stă în cămin cheltuie în medie anual 12.000793 de lei, unul care plătește taxă de studiu și locuiește în chirie ajunge să dea pe an 26.897 de lei. Autorii cercetării au menționat că Institutul Național de Statistică (INS) Cluj a comunicat că în 2015 în municipiu activau 66.000 de studenți.

Datele de consum relevate de studiul FSPAC pot constitui indicatori pentru administrația locală și pentru mediul economic, susțin autorii cercetării. Din totalul cheltuielilor UBB, de 343 de milioane de lei, 124 de milioane sunt cele ale angajaților, iar 81 de milioane, cele directe ale instituției. Impactul direct al UBB în economia municipiului a fost calculat la 847 de milioane de lei, trei sferturi din sumă fiind cheltuieli ale studenților.

Jumătate din banii primiți de UBB se întorc la stat

Instituția a primit 195 de milioane de lei în 2015 de la MEN, însă totalul cheltuielilor studenților UBB a fost de 3,2 ori mai mare. Pe de altă parte, nivelul contribuțiilor către stat plătite de către universitatea clujeană s-a ridicat la 95 de milioane de lei, adică 48% din fondurile obținute de la minister.

50% dintre studenții din Cluj aparțin UBB, 23% Universității Tehnice, 11% Universității de Medicină și Farmacie, 9% Universității de Științe Agricole, 2% Academiei de Muzică și 1% Universității de Artă și Design. Studiul a fost realizat la nivelul studenților la învățământul cu frecvență, la nivelurile licență, master și doctorat. Eșantionul chestionat s-a ridicat la 1.159 de persoane.   

Doar 6.000 de studenți cazați în cămine

"Noi avem 6.000 de locuri în cazare, însă primim doar 8-9.000 de cereri pe an universitar, adică putem să cazăm mai mult de jumătate dintre cei care le solicită. Nu putem satisface toate solicitările atât timp cât nu apar cămine noi. Avem mai multe proiecte de cămine depuse la minister, însă ele necesită timp pentru aprobări, după care vin procedurile, studii, achiziții publice până când putem să dăm în folosință un cămin și să cazăm studenți în el", a precizat Laura Irimieș, purtător de cuvânt al UBB. 

2.600 euro
cheltuie anual un student la licență, la buget, cazat în căminele UBB

5.900 euro
cheltuie anual un student la licență, regim cu taxă, cazat în chirie

Comenteaza