Din cafenea, înapoi la şcoală. Ce au păţit chiulangiii clujeni

Din cafenea, înapoi la şcoală. Ce au păţit chiulangiii clujeni
Elevii fără chef de şcoală au fost luaţi la ochi de politiştii locali.

Localurile din cartierele Gheorgheni, Mărăşti şi Grigorescu, zone despre care oamenii legii aveau date că sunt frecventate de elevi, au fost luate la puricat de poliţiştii clujeni. Nu mai puţin de 20 de elevi care absentau de la cursuri au fost depistaţi în incinta unor baruri şi cafenele din apropierea unităţilor şcolare. După identificare, copiii au fost conduşi către instituţiile de învăţământ de care aparţineau. 

În plus, nici proprietarii localurilor nu au scăpat de "pedepse": societăţile comerciale în care au fost depistați elevii au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile HCJ nr. 154/2002, cu amenzi cuprinse între 100 şi 200 lei, în valoare totală de 800 de lei.

Potrivit datelor furnizate de municipalitate, la acţiune au participat echipe de poliţişti locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială şi ai Serviciului Ordine Publică. "Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în zonele în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile de învăţământ preuniversitar reprezintă o prioritate a poliţiştilor locali, care pe lângă activitatea de patrulare zilnică în apropierea celor 24 de şcoli şi grădiniţe, repartizate conform planului comun cu Poliţia Română şi Jandarmeria Română urmăresc, prin acţiuni periodice, combaterea absenteismului şcolar", transmit autorităţile clujene.

Comenteaza