Cozmin Guşă l-a vizitat la închisoare pe Liviu Florian

Cozmin Guşă l-a vizitat la închisoare pe Liviu Florian
Omul de afaceri clujean Cozmin Guşă l-a vizitat la Penitenciarul Oradea pe Liviu Florian, businessman-ul închis pentru trafic de influenţă.

Cozmin Guşă a ajuns, joi la prânz, la Penitenciarul Oradea, unde a rămas aproximativ două ore, timp în care, susţine el, a discutat cu Liviu Florian despre problemele pe care le are, încercând să-i ridice moralul.

"Am venit să-mi vizitez un prieten de familie, nimic mai mult. Eu şi cu Liviu Florian avem o relaţie de prietenie de ani de zile, am venit să văd cum se simte, cum rezistă. Nu am reuşit să vin să-l văd până acum, în ultimele cinci luni am fost mai mult plecat din ţată", a declarat politicianul corespondentului MEDIAFAX.

Guşă a afirmat că, în pofida situaţiei grele în care se află, Liviu Florian suportă bine conjunctura.

 

Comenteaza