Unul dintre cei mai temuți criminali în serie din România ar putea fi eliberat din închisoare

Unul dintre cei mai temuți criminali în serie din România ar putea fi eliberat din închisoare
Imagine cu caracter ilustrativ | Foto: Observatornews.ro

Un bărbat din Argeș, condamnat la închisoare pe viață, este considerat unul dintre cei mai temuți criminali în serie din țară. Acesta ar putea fi eliberat.

Iulian Țigănilă ar fi convins un judecător să îi comute pedeapsa, însă procurorii nu sunt de acord. Soarta lui va fi decisă de instanța de apel, care ar putea să îl trimită direct la comisia de eliberări a penitenciarului Rahova, scrie ȘtirileProTV.

Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viață în anul 2015 și avea la activ două condamnări pentru omor, una din 2004, la 20 de ani, și alta, de 22 de ani, primită trei ani mai târziu.

Țigănilă a fost considerat autorul a cel puțin patru omoruri, comise la sfârșitul anilor 90, împotriva unor cunoscuți pe care înainte să îi ucidă îi ademenea cu băutură, apoi îi jefuia sau le vindea proprietățile. Crimele au fost rezolvate cu mare dificultate și doar după ce rămășițele victimelor fuseseră descoperite prin fântâni abandonate sau prin canale de irigații.

Tribunalul București a acceptat să îi înlocuiască pedeapsa detențiunii pe viață cu 25 de ani de închisoare, dar ultimul cuvânt îl vor avea judecătorii Curții de Apel.

Citește mai multe despre acest subiect AICI.

Comenteaza