Coronavirus/ Românii se pot verifica digital de Covid 19 în mod gratuit, de acasă. Proiect realizat la Cluj

Coronavirus/ Românii se pot verifica digital de Covid 19 în mod gratuit, de acasă. Proiect realizat la Cluj

Un site dezvoltat de voluntari clujeni cu acordul Ministerului Sănătăţii îți va oferi un set de recomandări personalizate pentru starea ta de sănătate.

Testarea masivă a populaţiei pentru COVID-19 este una dintre cheile succesului ţărilor care gestionează cel mai bine pandemia de coronavirus.

Orice român se poate testa digital, în mod gratuit, folosind site-ul dezvoltat de voluntarii clujeni în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.

Completarea unui set de întrebări pe site-ul www.covidmonitor.ro - care vor fi analizate de un algoritm de Inteligenţă Artificială, îţi va oferi un set de recomandări personalizate pentru starea ta de sănătate.

Despre aplicație

COVID Monitor este un proiect pilot de pre-testare online a suspecților de SARS-CoV-2 utilizând Inteligența Artificială. Conceptul pe care-l implementăm este stocarea unui număr mare de simptome și diagnostice preluate din centrele de triaj ale spitalelor (date de antrenament) și compararea modelului generat de acestea cu auto-evaluarea furnizată de utilizatori online, rezultând un diagnostic prezumtiv.

Componenta de Inteligență Artificială (Machine Learning) va face o clasificare automată a simptomelor particulate introduse de fiecare utilizator online în parte, încadrându-l într-o categorie de diagnostic, în funcție de asemănările și deosebirile identificate în datele de antrenament.

„După ce răspunde la întrebări, pacientul va primi un rezultat de genul: nu ai simptome specifice de COVID-19; estimăm în proporţie de 60% că  aveţi o răceală simplă, roşu în gât - 30%, alte afecţiuni - 10%. Utilizatorul va fi invitat să-şi monitorizeze simptomele şi să-şi refacă testul după o perioadă sau în cazul în care simptomele sunt specifice pentru COVID-19, să contacteze un medic de familie”, a explicat pentru „Adevărul”, iniţiatorul proiectului, Dan Chiuzbăian.

Site-ul, care a fost disponibil până astăzi doar pentru medici, poate fi acum accesat de către oricine doreşte să ştie dacă simptomele pe care le are sunt specifice COVID-19 sau este vorba despre o gripă sau altă afecţiune. Accesul la site este gratuit şi se poate face atât de pe calculator, cât şi de pe telefonul mobil. 

Avantajele aplicației pentru autorități și populație

1. Triaj digital pentru suspecţii de COVID-19, fără contact între pacient şi medic.

2. Detectare timpurie a bolii, autoevaluarea făcându-se la domiciliu, răspunsul fiind imediat

3. Testare zilnică pentru fiecare persoană care îşi va relua activitatea, incluzând rezultatele testării într-o declaraţie digitală de sănătate care certifică lipsa simptomelor cunoscute şi suspiciunea de COVID-19

4. Retestarea şi monitorizarea gratuită a stării de sănătate ori de câte ori este nevoie sau simptomele suspectului se modifică  .

„Costul testării digitale zilnice a întregii populaţii a României (~15 milioane de teste x 30 de zile), îl estimăm la 15.000-20.000 EUR pe lună, reprezentând închirierea infrastructurii de servere dedicate găzduirii sistemului informatic”, mai spune Chiuzbăian. 

 

Comenteaza