Foto Vârstnicii din Turda fac primii pași în lumea digitală: Biblioteca Municipală oferă cursuri gratuite de utilizare a calculatorului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:34
- Social
- Ascultă știrea

Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” din Turda a reluat organizarea cursurilor gratuite de competențe digitale, menite să îi ajute pe locuitori să folosească tehnologia informației ca instrument de învățare.
Proiectul vine după ce, în anii anteriori, peste 9.000 de turdeni au beneficiat de instruire în utilizarea calculatorului.
Sesiunea a vizat, la cererea cursanților, noțiuni de bază privind utilizarea computerului: crearea fișierelor, redactarea documentelor în Word, componentele calculatorului și aplicațiile pentru telefonul mobil.
Obiectivul cursurilor este creșterea accesului la informație și modernizarea serviciilor bibliotecii prin automatizarea activităților specifice. Participanții sunt încurajați să facă primul pas spre transformarea digitală sau să își consolideze cunoștințele deja existente.
„La final, ne dorim ca toți cursanții să navigheze cu ușurință în lumea digitală, să folosească eficient aplicațiile și platformele online și să își actualizeze cunoștințele pentru piața muncii de astăzi”, transmit reprezentanții Bibliotecii Municipale Turda.