Aviz vitezomanilor! Conduita responsabilă în trafic se reglează cu AMENZI la Cluj / 16.312 de lei, în 2 ore

Aviz vitezomanilor! Conduita responsabilă în trafic se reglează cu AMENZI la Cluj / 16.312 de lei, în 2 ore

Poliţiştii clujeni au demarat o serie de activități în trafic pentru impunerea unei conduite responsabile și au dat 78 de sancțiuni într-un interval de 2 ore. 

În data de 13 decembrie a.c., în intervalul orar 18.00-20.00 polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - rutieri, alături de cei din structurile de ordine publică au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii evenimentelor rutiere și impunerea respectării normelor legale.

În doar 2 ore au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, dintre care 27 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 16.312 lei, a transmis biroul de presă al IPJ Cluj. 

Comenteaza