16 decembrie 1989: ”Jos Ceaușescu!”, ”Jos comunismul!” / La Timișoara se deschidea acum 36 de ani drumul spre libertate

16 decembrie 1989: ”Jos Ceaușescu!”, ”Jos comunismul!” / La Timișoara se deschidea acum 36 de ani drumul spre libertate
| Foto: sursă: Facebook / Memorialul Revoluției din Timișoara, credits: Constantin Duma

În urmă cu 36 de ani, la Timișoara, avea să se declanșeze, în zilele de 15 și 16 decembrie, Revoluția din 1989. Abia în data de 17 se afla în țară, la Radio Europa Liberă, despre revoltele din Timișoara. 

Adunați, încă din 15 decembrie, în fața casei lui László Tőkés – pastorul reformat de la Timișoara – timișorenii, atât români, cât și maghiari, aveau să-și declare suportul împotriva evacuării acestuia. Dacă vineri, în seara de 15 decembrie, erau adunați 1.000 de credincioși care au aprins lumânări, în seara de 16 decembrie, deja au început să vină și credincioși timișoreni de alte naționalități, nu numai din oraș, ci și din județ, potrivit vocilor vremii.

Pastorul reformat, urma să fie evacuat din parohia reformată timișoreană din Piața Maria pentru că organizase, la acea vreme, prin intermediul parohiei, piese de teatru cu momente de poezie care nu au fost „pe gustul” autorităților comuniste. Astfel, el urma să fie mutat la Sălaj, însă credincioșii timișoreni s-au împotrivit, iar solidari cu aceștia s-au arătat și cei de alte religii, rememorează Mediafax evenimentele din 1989.

În seara de 16 decembrie, însă, mulțumea creștea de la o oră la alta. După ora
17:30, tramvaiele au fost blocate în staţia din Piaţa „Sf. Maria” şi s-au auzit primele lozinci în favoarea libertăţii, fiind formulate şi cereri privind îmbunătăţirea nivelului de trai, după cum se arată în Cronologia Revoluției de la Timișoara. 

Un grup mare format din demonstranţi au plecat spre Comitetul Judeţean de Partid, traseul fiind prin apropierea Complexului Studenţesc. După ora 20:00, forţele de ordine au intervenit cu brutalitate la Comitetul Judeţean de Partid, dar şi în apropierea bisericii reformate.

Apoi și-au făcut apariţia militari dotaţi cu scuturi, căşti şi bastoane, susţinuţi de miliţieni şi securişti îmbăcați în civil. Pompierii au intervenit, stropind mulțimea, în plină iarnă, cu jeturi de apă. S-au declanșat confruntări sângeroase, ocazie cu care vitrinele unor unități comerciale au fost sparte. Au fost reținute sute de persoane.

Comenteaza