Soarta dublei admiteri la liceu se decide astăzi în Senat. Examenul suplimentar a intrat deja în vigoare
- Scris de Monica Kovacs
- azi, 10:12
- Educaţie
- Ascultă știrea
Comisia pentru Învățământ din Senat dezbate și votează miercuri, 2 septembrie, proiectul de lege care ar putea elimina sau amâna examenul suplimentar de admitere la liceu.
Comisia pentru Învățământ din Senat se reunește miercuri pentru a decide dacă examenul suplimentar va fi păstrat, eliminat sau amânat. Ședința are loc după ce, pe 26 august, parlamentarii au retrimis proiectul la comisie fără să ajungă la un vot final.
După votul din comisie, proiectul ajunge în plenul Senatului, care ar urma să ia o decizie privind "soarta" acestui examen suplimentar. Parlamentarii au în acest moment mai multe variante. Examenul poate fi eliminat, poate fi amânat sau poate rămâne în forma prevăzută de legislația actuală.
Situația este complicată de faptul că prevederea legislativă privind dubla admitere a intrat în vigoare la 1 septembrie 2026. În aceste condiții, până la o eventuală modificare a legii, Ministerul Educației este obligat să aplice legislația aflată în vigoare.
Ce înseamnă pentru elevii care intră acum în clasa a VIII-a
Dacă proiectul trece în forma care elimină examenul separat și intră în vigoare în timp util, elevii care sunt acum în clasa a VIII-a nu ar trebui să dea un al doilea examen pentru liceu.
În schimb, dacă proiectul nu trece sau este modificat, rămâne în vigoare cadrul actual, iar admiterea separată poate fi organizată începând cu 2027, pentru generația care începe în această toamnă clasa a VIII-a.
Cum ar urma să funcționeze dubla admitere
Potrivit regulilor stabilite prin Legea 198/2023, unitățile de învățământ liceal pot organiza, începând cu admiterea din 2027, un concurs pentru cel mult 50% din numărul de locuri atribuite.
Examenul nu ar urma să fie obligatoriu pentru toate liceele. Unitățile de învățământ care optează pentru această variantă ar putea organiza propriul concurs, iar criteriile de admitere și organizarea acestuia ar urma să fie stabilite prin hotărârea consiliului de administrație al liceului.
Pentru locurile care nu sunt ocupate prin concurs, admiterea ar urma să continue prin repartizarea computerizată, în condițiile stabilite de metodologia națională.
Evaluarea Națională rămâne, de asemenea, în sistem. Elevii care optează pentru un liceu ce organizează propriul concurs ar putea ajunge astfel să susțină atât Evaluarea Națională, cât și examenul de admitere al liceului.











