Examenul de capacitate le dă emoţii elevilor de a VIII-a. 4.400 de tineri au intrat azi în examen la Cluj VIDEO

Examenul de capacitate le dă emoţii elevilor de a VIII-a. 4.400 de tineri au intrat azi în examen la Cluj VIDEO
Emoţii mari pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Aproximativ 4.400 de elevi clujeni au susţinut, astăzi, prima probă în cadrul testelor naţionale la limba şi literatura română. Profesorii de română susţin că subiectele au fost accesibile.

Proba la limba şi literatura română a început la ora 9 şi a durat două ore.

"Probleme n-au fost, nu avem semnalat niciun incident, accident în acest moment, deci totul este în regulă, excepţie făcând situaţiile speciale pe care le aveam cu cei 10 copii care erau bolnavi sau trebuiau să dea examenul în spaţii izolate, conform metodologiei", spune inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Elevii care au dat astăzi examen au fost aşteptaţi în faţa şcolilor de părinţi, dar şi de profesorii de română care au vrut să afle cum s-au descurcat la examen.

Atât părinţii, cât şi elevii au avut emoţii la prima probă a examenului. Realitatea TV Cluj a stat de vorbă atât cu părinţii cât şi cu elevii. Vezi ce spun aceştia, în materialul video

La primul subiect elevii au avut de rezolvat cerinţe pe baza unui text şi li s-a cerut să evidenţieze trăsăturile unui personaj într-o compunere, iar la subiectul al doilea au avut de scris o compunere în care să povestească o întâmplare petrecută în timpul unui concurs.

"Subiectele au vizat programa fără să pună dificultăţi unui elev bine pregătit care a văzut modelele propune de Ministerul Educaţiei, care a lucrat împreună cu profesorul acest tip de subiecte. Elevii nu au avut cerinţe care să suporte interpretări diferite, în aşa fel încât un elev bine pregătit n-ar trebui să aibă probleme", spune purtătorul de cuvânt al IŞJ Cluj, Andreea Coroian, care e şi profesor de limba română.

Mâine dimineaţă elevii claselor a 8 a vor da proba la limba şi literatura maternă .

Reporter: Cristina Pîrvu
Imagine: Călin Fedeleş

 

Comenteaza