Ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă. Anunţul Ligiei Deca

Ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă. Anunţul Ligiei Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că profesorii care au fost în grevă nu vor fi sancţionaţi, însă pentru zilele în care au lipsit nu vor fi plătiți.

La finalul şedinţei de Guvern desfăşurată duminică, Ligia Deca a fost întrebată de jurnalişti dacă profesorii care au făcut grevă vor fi sancţionaţi pentru faptul că nu s-au prezentat la muncă.

"În primul rând că nu este vorba despre o sancţiune. Este vorba despre o prevedere legală asumată şi în scris de către federaţiile sindicale în informările pe care le-au făcut către membrii de sindicat. În acest context, legal, noi nu am făcut decât să rămânem în statul de drept pe care-l avem şi să aplicăm legea, adică am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic.

Toţi cei care au fost la şcoală, vor fi plătiţi în conformitate cu zilele lucrate. Cei care au ales o formă de protest, la fel, vor fi plătiţi în funcţie de zilele lucrate. Nu există niciun fel de altă sancţiune, n-am făcut niciodată presiune asupra cadrelor didactice care protestează şi am rugat să nu existe niciun fel de presiune nici asupra cadrelor didactice care au ales să continue procesul educaţional", a explicat ministrul Educaţiei, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza