Catalogul electronic va deveni obligatoriu în toate școlile

Catalogul electronic va deveni obligatoriu în toate școlile

Implementarea catalogului electronic școlar va fi extinsă în toate unitățile de învățământ preuniversitar prin intermediul unui sistem unic la nivel național.

În prezent, doar o parte din școli utilizează catalogul electronic. Acesta este parte a unui program pilot aprobat de Ministerul Educației, începând cu anul școlar 2021-2022, însă generalizarea sistemului a tot fost amânată, iar sute de școli au cumpărat, între timp, cataloage electronice de la companii private.

Ministerul Educației a pus în dezbatere un proiect prevede implementarea unui program unic în viitor, finanțat cu bani europeni, prin PNRR. 

Așadar, implementarea catalogului electronic școlar va fi extinsă în toate unitățile de învățământ preuniversitar și ar trebui să fie funcțional din anul școlar 2025-2026, conform Legii Educației.

Conform unui ordin de ministru pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației, catalogul electronic este definit ca un sistem informatic integrat, care gestionează situația școlară a preșcolarilor și elevilor prin înregistrarea absențelor, notelor, mediilor, cu generare de rapoarte și statistici relevante la nivel de clasă, unitate de învățământ, județ și sistem național de învățământ preuniversitar, precum și alte date legate de parcursul educațional și procesele administrative aferente acestuia. Catalogul electronic asigură comunicarea dintre personalul unității de învățământ și părinții / reprezentanții legali ai beneficiarilor primari.

Catalogul electronic este accesibil online prin intermediul unei platforme securizate, care permite accesul utilizatorilor autorizați prin intermediul internetului. În ordinul pus în consultare se precizează și că toate datele și informațiile stocate în catalogul electronic sunt protejate în conformitate cu legile și reglementările privind protecția datelor în vigoare. 

Comenteaza