Inflația a scăzut la 6,72% luna trecută. Cât s-au scumpit alimentele

Inflația a scăzut la 6,72% luna trecută. Cât s-au scumpit alimentele

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna noiembrie la 6,72%, de la 8,07% în octombrie

Rata anuală a inflatiei şi-a menţinut tendinţa de scădere şi în luna noiembrie coborând la 6,7% an/an faţă 8,1% în octombrie, 8,8% în septembrie şi 9,4% în august şi iulie, în conditiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,18%, alimentele cu 6,84%, iar mărfurile nealimentare cu 5,08% fată de noiembrie 2022, arată datele publicate miercuri de INS.

„Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 99,99%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2023 comparativ cu decembrie 2022) a fost 6,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 a fost 6,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2022 - noiembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2021 - noiembrie 2022) a fost 11,2%", precizează INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost
99,90%.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2022 - noiembrie 2023) faţă de
precedentele 12 luni (decembrie 2021 - noiembrie 2022) determinată pe baza IAPC a fost 10,3%.

Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat-o la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în august 2023 o inflaţie de 7,5% pentru finalul anului 2023 şi 4,4% pentru sfârşitul lui 2024.

De asemenea, BNR anticipează că rata anuală a inflaţiei va urca la 7,7% la finalul primului trimestru din 2024, urmând să coboare la 6,8% la sfârşitul trimestrul II al anului viitor, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, ediţia din noiembrie 2023.

Comenteaza