21:17 Formația antrenată de Mihai Silvășan a cedat în etapa cu numărul 6 din Grupa A, scor 87-93.
17:00 Antrenorul și președintele clubului din Gruia au dezvăluit că vor urma schimbări importante de lot în următoarea perioadă de mercato.
17:00 Cu adânc și profund regret, Primăria și Consiliul Local al comunei Frata anunță trecerea în neființă a lui Rusu Traian, o personalitate apreciată în comunitate pentru talentul său artistic și implicarea în viața cultural
16:46 Președintele Senatului, Mircea Abrudean, susține că Parlamentul poate funcționa și cu mai puțini aleși, susținând o reducere a numărului de parlamentari cu cel puțin 10%.
16:43 Târgul va debuta cu o masă rotundă pe o temă de actualitate, “Turismul Românesc, încotro?”, la care vor participa proprietarul Wonderland Resort, trei președinți și foști președinți ANAT și trei foști secretari de stat în Ministerul Turismului.
16:36 ANPC a retras de la comercializare peste trei mii de apartamente noi la nivel național și a dat amenzi dezvoltatorilor pentru o serie de nereguli constatate.
16:31 Tehnicianul a fost însoțit la prima conferință de presă alături de președintele din Gruia, Iuliu Mureșan.
16:06 Investiția inițială a fost estimată la aproximativ 15 milioane de euro
15:59 Cluj-Napoca adaugă o nouă premieră pe lista sa: primul zid care contribuie activ la reducerea poluării.
15:43 Un exercițiu complex de testare a Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență s-a desfășurat miercuri dimineață, 5 noiembrie, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
15:40 Un raport recent al Curții de Conturi indică nereguli în achizițiile publice derulate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unde unele materiale sanitare și produse de igienă ar fi fost cumpărate direct la prețuri semnificativ mai mari decât cele stabilite prin contractele-cadru existente. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 70.000 de lei.
15:37 DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
15:26 Persoanele fizice se pot înscrie de joi în programul Rabla Auto 2025. Înscrierile se fac în aplicația informatică a programului.
15:02 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de joi, 6 noiembrie 2025.
14:35 Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante.
14:34 Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat la București că România și aliații din NATO trebuie să se pregătească pentru o perioadă dificilă, în care riscul unui conflict major în Europa nu mai poate fi ignorat
14:15 Proprietarii Grand Hotel Italia fac grădiniță în Bună Ziua. Proiectul a primit aviz favorabil de la Comisia de Urbanism.
14:03 Pentru majoritatea oamenilor, consumul unei varietăți largi de fructe și legume este piatra de temelie a unei diete sănătoase, însă sunt persoane care pot avea probleme medicale grave chiar și de la câteva îmbucături.