Șeful Corpului de Control de la Casa de Sănătate Maramureș, absolvent la Cluj, ar fi fost prins drogat la volan

Șeful Corpului de Control de la Casa de Sănătate Maramureș, absolvent la Cluj, ar fi fost prins drogat la volan
ilustrativ | Foto: depositphotos.com

Adrian Crăciun, șeful Corpului de Control din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Maramureș și fost vicepreședinte al filialei AUR Maramureș, este cercetat penal după ce ar fi fost prins la volan sub influența drogurilor.

Conform surselor G4Media, incidentul rutier s-ar fi petrecut pe 6 iunie 2025, iar autoritățile au demarat procedurile legale pentru stabilirea eventualei influențe a substanțelor asupra capacității de conducere.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a precizat că dosarul nu este mediatizat și nu poate oferi detalii publice, iar Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș a invocat prevederile GDPR pentru a refuza comentarii.

În urma incidentului, CJAS Maramureș a luat măsura de a-i retrage lui Crăciun atribuțiile care implicau controlul furnizorilor de servicii medicale, atribuindu-i alte responsabilități administrative, potrivit unui comunicat oficial. Directorul instituției, Adrian Mădăras, a explicat că decizia a fost luată deoarece Crăciun nu mai are dreptul de a conduce un autovehicul, iar măsura este temporară, până la finalizarea anchetei.

Adrian Crăciun neagă consumul de droguri și susține că nu a condus niciodată sub influența vreunei substanțe.

„Cercetarea condițiilor de producere a accidentului rutier este efectuată de organele judiciare abilitate, care vor stabili persoana sau persoanele vinovate”, a declarat CJAS Maramureș pentru G4Media.

Crăciun este cunoscut pentru implicarea sa în politica locală: a fost vicepreședinte și candidat AUR la alegerile parlamentare de anul trecut, fiind apropiat al președintelui partidului, George Simion. În prezent, el nu mai face parte din conducerea filialei AUR Maramureș și și-a reluat activitatea profesională la CJAS Maramureș din martie 2025.

Pe 29 septembrie 2025, Crăciun a primit o sancțiune administrativă de „mustrare scrisă”, care, potrivit declarațiilor sale și ale instituției, nu are legătură cu evenimentul rutier și a fost contestată în instanță.

Comenteaza