Hotelul de 5 stele Opera Plaza, cumpărat de UBB Cluj pentru 9 milioane de euro

Hotelul de 5 stele Opera Plaza, cumpărat de UBB Cluj pentru 9 milioane de euro
| Foto: booking.com

Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va avea un nou sediu - clădirea care găzduia hotelul de 5 stele „Opera Plaza”.  Pentru tranzacţie s-au alocat circa 9 milioane de euro.

Achiziţionarea de către Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), din fonduri proprii, a imobilului „Hotel Opera Plaza” ca sediu al Facultăţii de Drept din UBB a fost aprobată miercuri, 30 iunie 2021, prin Hotărâre a Guvernului României. UBB are 22 de facultăți și 50.000 de cadre didactice și studenți în opt județe şi nevoile pentru noi spaţii pentru învăţare sunt în creştere. 

„La UBB avem un deficit major de spaţii academice, atât pentru educaţie, cât şi pentru cercetare. Spre exemplu, numai anul trecut (2020) numărul de studenţi a crescut faţă de 2019 cu 6% (cu 11% la master). În acest mandat mi-am propus să corectez acest deficit, pentru a începe apoi şi un proces de dezvoltare.

Studenţii au nevoie de medii moderne de învăţare (nu mai pot sta ca pe vremuri, inclusiv a mea, înghesuiţi în bănci sau, la cursurile de mare interes, chiar pe jos sau pe hol), iar cercetarea are nevoie de laboratoare în spaţii moderne şi adecvate standardelor de astăzi. După ce acoperim nevoile absolut necesare de spaţiu fizic, dezvoltările se vor face în principal în logică digitală, acolo unde acest lucru este adecvat. Pornind de la o analiză de nevoi şi de la planurile de facultate am gândit ca rector, împreună cu echipa rectoratului, un proiect investiţional pe termen lung.

Sigur, mă aştept ca guvernul să ne ajute în acest demers, deoarece până acum ne bazăm mai mult pe resursele proprii decât pe fonduri specifice dedicate acestor nevoi care să vină de la stat; de asemenea, sper în continuarea şi sporirea în acest sens şi a susţinerii autorităţilor locale, foarte bună până acum, deoarece UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din ţară, susţinând şi dinamizând astfel tot oraşul.

În acest caz concret, proiectul specific iniţiat de Rector şi Facultatea de Drept a fost discutat şi aprobat de Consiliul de Administraţie şi de Senatul UBB, iar astăzi a fost aprobat şi de Guvernul României. Deşi l-am iniţiat, nu am vrut să vorbesc public despre acest proiect concret până nu aveam aprobarea guvernului. Acum o avem, astfel că pot spune public că Facultatea de Drept a UBB - una dintre cele mai mari ca număr de studenţi -, va avea un nou sediu modernizat, iar achiziţia acestui spaţiu îi va rezolva problemele de infrastructură academică pentru mulţi ani de acum încolo!”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David citat de adevarul.ro. 

Senatul UBB Cluj a decis în şedinţa de luni, 15 martie, alocarea sumei de 44 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro) pentru a fi cumpărat Hotelul Opera Plaza, a declarat preşedintele Senatului UBB Cluj, Florin Streteanu. Hotelul are 64 de camere, care vor fi transformate pe viitor în săli de curs, laboratoare şi birouri. Clădirea se află în centrul oraşului, la distanţă mică de vechiul sediu al Facultăţii de Drept. Hotelul a fost vândut de omul de afaceri clujean, Călin Buzoianu. Clădirea din centrul Clujului a găzduit înainte fabrica de dulciuri „Feleacu”, cunoscută în toată România. 

Clădirea ar urma să fie reamenajată pentru cursurile Facultății de Drept a universității, care acum funcționează pe strada Avram Iancu într-o clădire care a fost cămin studențesc și unde s-a cazat chiar Avram Iancu atunci când acesta era student la Drept la Cluj. Între timp clădirea a devenit neîncăpătoare pentru nevoile facultății.

UBB a mai cumpărat în ultima vreme hotelul Topaz din Gheorgheni pentru Facultatea de Ştiințe Politice, dar și clădirea de birouri a Băncii Transilvania din centrul Clujului, pentru Facultatea de Matematică.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza