De unde ne cumpărăm vacanţele. Atenţie! 70 de agenţii clujene au dificultăţi financiare

De unde ne cumpărăm vacanţele. Atenţie! 70 de agenţii clujene au dificultăţi financiare
Patru agenţii de turism au cerut radierea birourilor lor din Cluj, iar zeci de operatori locali nu au făcut dovada deţinerii unei poliţe de asigurare către Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT).

În ţară există cel puţin 30 de companii într-o situaţie similară Genius Travel, care a intrat în insolvenţă şi a anunţat clienţii că nu le mai poate onora biletele de vacanţă, relevă un studiu realizat de compania de consultanţă KeysFin

Din 2.825 de firme active în sector (agenţii şi tur-operatori), 1.938 înregistrează dificultăţi financiare. 1.088 au un capital propriu negativ (39%), 850 grad de îndatorare ridicat (30%), 748 pierderi operaţionale (26%), 1.120 lichiditate sub cea acceptată, 514 furnizori restanţi. Datele de la Ministerul Finanţelor Publice arată că în România există 472 de agenţii şi tur-operatori ale căror datorii au crescut în perioada 2014-2015.

„În vizorul nostru se află 401 de companii unde datoriile au crescut cu peste 50% în acest an, în timp ce alte 103 au marcat o evoluţie negativă între 30-50%. 261 firme din sectorul turismului au marcat creşteri ale datoriilor, însă la un nivel ceva mai temperat”, afirmă experţii KeysFin. Ei au dezvoltat un instrument de monitorizare a evoluţiei financiare a companiilor.
 
Situaţia Genius Travel este relevantă pentru sectorul de turism. „Sunt peste 1.000 de firme de turism, din toată ţara, care au capitaluri proprii negative. Asta înseamnă că au înregistrat pierdere care s-a reportat în fiecare an sau acţionarii şi-au retras profitul, neinvestind în activitatea companiei.

Există firme care au un grad de îndatorare >1, adică afacerea depinde mai mult de creditorii săi. În plus, sunt tot mai multe firme care îşi achită cu intarziere furnizorii, iar aceasta poate duce la blocaj financiar, insolvenţă şi chiar faliment”, conform studiului.
 
30 de firme, în pericol iminent
 
KeysFin a identificat 30 de companii care se află într-o situaţie similară Genius Travel. Sunt agenţii de turism sau tur-operatori care riscă oricând să îşi închidă porţile şi să îşi lase clienţii şi furnizorii fără servicii. Chiar dacă afacerile unora au crescut, datoriile lor s-au mărit cu peste 30%.

„Aceste firme au o probabilitate ridicată de insolvenţă, valoarea capitalurilor proprii scăzând cu 1,3 milioane de lei în intervalul analizat”, spun experţii. În calcululKeysFin a fost luat inclus şi modelul Z-score, care permite prevederea a 75% din falimente cu doi ani înainte de producerea lor. Scopul acestui model este de a stabili pentru întreprinderile analizate un indicator numit „scor”, care să permită estimarea probabilităţii ca acestea sa intre in faliment.
 
Analiştii au creionat portretul robot al firmei-pericol pentru clienţi şi furnizori. „Vorbim în general de firme mici, din teritoriu, cu o capitalizare redusă, care trăiesc exclusiv din rezultatele de sezon, din rulajul de bani de la o lună la alta. Sunt firme care vând pachete ieftine, în destinaţii populare, unde cererea românilor este foarte mare, iar criteriile impuse de furnizori nu sunt dintre cele mai stricte. 
 
Există, însă, şi câteva exemple de firme cunoscute, cu un puternic impact de imagine care, din datele financiare, au investit peste măsură în dezvoltarea serviciilor turistice (hoteluri, pensiuni, parc auto) şi care nu şi-au dimensionat corect perspectivele financiare. Multe dintre ele sunt supraîndatorate, iar supravieţuirea lor este sub semnul întrebării”,
au explicat aceştia.
 
Potrivit KeysFin, cine vrea să îşi achiziţioneze un pachet de servicii de la o agenţie sau un tur-operator trebuie să ia în calcul elemente esenţiale.  „Dacă aflaţi de o ofertă turistică foarte tentantă, la un preţ dubios de mic, căutaţi mai întâi să aflaţi cu cine faceţi afaceri. Cui daţi banii pe servicii şi cine sunt cei care vă taie chitanţă şi factură.
 
E esenţial ca firma să prezinte o asigurare pentru serviciile turistice promise, să fie licenţiată de autorităţile în domeniu. Dacă aveţi o minimă pregătire economică, uitaţi-vă pe rezultatele lor financiare, încercaţi să aflaţi mai multe detalii de la clienţii care le-au folosit serviciile, sunaţi la Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, căutaţi pe internet date relevante privind experienţa în domeniu. 
 
Nu semnaţi niciodată un contract turistic cu o firmă doar pentru că vă oferă un preţ foarte bun. Verificaţi dacă are un sediu oficial unde să puteţi să vă adresaţi”,
sugerează analiştii. Informaţiile sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi persoanele fizice active din România.
 
Situaţie grea la Cluj
 
Cele patru agenţii care au solicitat radierea sediilor din judeţ sunt Mareea (2), Kartago (2), Beta Tour, Sind România. De asemenea, 64 de agenţii cu sedii la Cluj sunt incluse pe o listă a ANT cu cei care nu au făcut dovada deţinerii poliţei de asigurare. Printre ele figurează Iuve Travel, Ciel Voyages, Universal Turism, Best Reisen, Fibula, Calibra, Air Transilvania.  

Comenteaza