IMM-urile din Cluj cer granturi de 44 de milioane de euro de la stat. Puține au șanse

IMM-urile din Cluj cer granturi de 44 de milioane de euro de la stat. Puține au șanse

Doar 13% dintre întreprinderile mici și mijlocii (IMM) înscrise la granturile pentru investiții acordate de stat le vor și obține, estimează specialiștii financiari, în condițiile în care cele din Cluj au solicitat 214 milioane de lei.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Numai 13% dintre aplicanți (adică 3.580 de companii) sunt potențiali beneficiari ai măsurii 3 - granturi pentru investiții acordate IMM-urilor, potrivit analiștilor companiei de consultanță KeysFin.

Cele mai populare domenii sunt transporturile rutiere de mărfuri, lucrările de construcții și restaurantele (685 companii, 19% din potențialii beneficiari) și ar putea primi granturi de 460 de milioane din cele 2,3 miliarde (fără contribuția proprie) aferente măsurii, în baza listelor, ordonate pe regiuni, în funcție de criteriile de departajare publicate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).

Pe primul loc în topul activităților potențialilor beneficiari după numărul de companii și sumele solicitate se află transporturile rutiere de mărfuri, (307 companii, 9% din totalul potențialilor beneficiari și granturi de 200 milioane), iar pe locul secund, lucrările de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (211 companii, 6% din totalul potențialilor beneficiari, granturi de 174 milioane).

Topul este completat de restaurante (166 companii, 5% din totalul potențialilor beneficiari, granturi de 114 milioane), activități de consultanță pentru afaceri și management (3%), cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și producătoare de semințe oleaginoase – (2%). Dintre cei 3.578 potențiali beneficiari, 371 au solicitat suma maximă de 967.900 de lei (echivalentul a 200.000 de euro), iar 12 companii, minimul de 241.975 de lei (50.000 de euro).

În topul sectoarelor economice din care fac parte, pe primul loc se află comerțul, cu 774 companii care reprezintă 22% din totalul potențialilor beneficiari și granturi de 513 milioane de lei, urmat de construcții, cu 431 de companii care reprezintă 12% din totalul potențialilor beneficiari și granturi de 296 milioane de lei, industria prelucrătoare, cu 12% dintre companii și granturi de 274 milioane de lei). Pe următoarele locuri se află transport și depozitarea (11% dintre companii), hoteluri și restaurante (9% dintre companii).

Cele mai multe companii care au solicitat granturi se află în București (15%), Cluj (10%), Timiș (6%), Dolj (5%), Iași (5%). Din cele 27.736 de firme înscrise, admiterea la finanțare se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut la evaluarea planurilor de investiții. La punctaje egale, departajarea se va face în funcție de procentul cofinanțării, valoarea cifrei de afaceri, ordinea înscrierii aplicației.

Top solicitări

1. București 344 mil. lei
2. Cluj 214 mil. lei
3. Timiș 127 mil. lei
4. Dolj 116 mil. lei
5. Iași 115 mil. lei
6. Constanța 104 mil. lei
7. Argeș 102 mil. lei
8. Ilfov 95 mil. lei
9. Prahova 84 mil. lei
10. Brașov 75 mil. lei

Sursa: KeysFin

Bugetul alocat pe regiuni

Nord-Vest  281.916.856 lei
București-Ilfov 347.173.994 lei
Centru 271.883.528 lei
Sud-Est 292.343.648 lei
Sud-Vest 235.488.120 lei
Nord-Est 344.477.610 lei
Sud-Muntenia 309.656.058 lei
Vest 231.553.481 lei

Sursa: MEAT

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza