Casele de pariuri, un business profitabil. Afaceri anuale de 1,5 miliarde

Casele de pariuri, un business profitabil. Afaceri anuale de 1,5 miliarde
Piaţa pariurilor sportive a crescut de patru ori în ultimii şapte ani. Dacă în 2010, firmele de profil raportau venituri de 354 de milioane de lei, datele din 2016 arată că afacerile din sector au trecut de 1,5 miliarde.

2014 a reprezentat un vârf pentru piaţa pariurilor sportive, arată o analiză a companiei de consultanţă KeysFin. Dacă în 2010 erau înregistrate la Registrul Comerţului 67 de firme cu 2.770 angajaţi, în 2014 s-a ajuns la 126 de companii cu 12.661 de salariaţi.
 
„Chiar dacă afacerile s-au temperat faţă de anul anterior, profitabilitatea a crescut la nivelul record de 173,1 milioane lei, cu peste 40 de milioane de lei peste nivelul din 2014. Anul trecut, piaţa a urmat aceeaşi traiectorie, de a se concentra pe profituri decât pe deschiderea de noi agenţii. Scăderea taxei pe valoarea adăugată, care a lăsat mai mulţi bani în buzunarele românilor, a influenţat şi ea pozitiv afacerile din acest sector”, au explicat analiştii.

Loto şi bingo, depăşite
 
Pentru acest an experţii anticipează un rezultat la cel puţin acelaşi nivel.Piaţa pariurilor sportive a crescut spectaculos pe fondul creşterii apetitului românilor pentru acest tip de activitate. Scăderea interesului pentru jocurile de tip loto sau bingo şi investiţiile masive în publicitate făcute de casele de pariuri au influenţat comportamentul de consum în acest sector. 
 
Microbistul român, asaltat cu zeci de reclame la TV, radio, în presa scrisă şi pe internet, a fost atras tot mai mult în mirajul pariurilor, o influenţă semnificativă fiind marcată şi de Campionatul European de Fotbal din Franţa, unde şi Naţionala României a fost prezentă, chiar dacă fără prea mare succes”, conform raportului.

5.000 de unităţi în România

Potrivit datelor statistice, numărul agenţiilor de pariuri sportive a depăşit nivelul de 5.000 de unităţi, după ce, în 2015, erau înregistrate oficial 4.844 de unităţi. Asociaţia Patronatelor Operatorilor de Pariuri din România, Romanian Bookmakers, pune creşterea cifrei de afaceri pe seama dezvoltării pariurilor la distanţă (pe internet).
 
“O măsură reală a cifrelor de afaceri pe acest tip de joc o vom avea abia din 2016, când au fost legiferate de statul român. Până la finalul lui 2015, când a fost modificată legislaţia, platformele de pariuri online au operat nelegal în Romania, nu au platit taxe şi au exercitat o concurenţă neloială operatorilor de pariuri în agenţii”, a declarat Doru Gheorghiu, director executiv al Romanian Bookmakers.
 
Potrivit patronatului, operatorii de pariuri tradiţionali au o contribuţie anuală la bugetul de stat estimată la 120 de milioane de euro şi 16.000 de angajaţi în această industrie. Cele mai multe unităţi de pariuri sportive (999) erau operate de Total Bet. În clasamentul firmelor cu cele mai multe puncte de lucru s-au mai situat Bet Active Concept (778), Superbet Interactive (559), Hattrick PSK (675), Stanley Bet (353), Direct Sport Bet (351) şi Winner (204). Analiza Keysfin a inclus toate informaţiile publice raportate de firmele din piaţa de pariuri sportive.

Al doilea val: pariurile pe internet
 
Sunt multe companii care îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe internet, pe baza licenţelor asigurate de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. La nivel de cifră de afaceri, deşi avea numai 103 agenţii, Max Bet a avut cea mai mare cifră de afaceri (326 milioane de lei). În clasamentul business-urilor urmează Serious Bet (167 de milioane), Right Betting (121 milioane), Baum (97 milioane), Noreply Mozzart (93 de milioane).
 
Potrivit Romanian Bookmakers, piaţa pariurilor sportive este una dintre cele mai bine reglementate din economie. "Legislaţia impune tuturor firmelor licenţiate să se conecteze la un server oglindă. Toate pariurile sunt contorizate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc", spune Gheorghiu. Piaţa pariurilor reprezintă un exemplu despre cum poate fi eliminată evaziunea fiscală prin colaborarea dintre mediul de afaceri şi stat.
 
În România, casele de pariuri au apărut în 1996, când un grup de investitori din Cipru deschideau primele agenţii. Peste un milion de români, adică 5% din populaţie, pariază în mod constant pe rezultatele din fotbal, baschet, tenis, box, hochei şi curse de câini. Pariurile sportive pot da dependenţă, spun psihologii. 

Un "sport" masculin
 
"Nu e o afecțiune frecventă în România, dacă privim rata altor țări din Uniunea Europeană. România se încadrează în marja europeană a procentului de jucători care au depăşit ceea ce numim linia divertismentului, respectiv 0,6% din populaţia de peste 18 ani. Marja europeană acceptată ca normală, dacă ne putem referi cu acest termen în relaţie cu jocul patologic, este de 0,5-6%.90% din pacienți sunt bărbați, iar majoritatea nu caută vindecarea, ci echilibrul, parierea responsabilă. Ceea ce nu e un lucru tocmai rău", a precizat Steliana Rizeanu, psihoterapeut specializat.

Informaţiile sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi persoanele fizice active din România.

Comenteaza