Asociația Music Camp International și Universitatea Babeș-Bolyai vor organiza un concert susținut de The Lee Trio, împreună cu orchestra și corul Music Camp.
Filarmonica de Stat „Transilvania” susţine în fiecare stagiune tinerele talente şi debutul artistic pe scena muzicii clasice, prin seria de concerte Gradus ad Parnassum.
Untold 2017 va avea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca. Ultimele abonamente la preţ promoţional mai pot fi achiziționate pana la finalul lunii martie.
Filarmonica îi invită pe clujeni la al treilea eveniment din seria „Stories First, Music After – din culisele concertelor” – care va prezenta o incursiune în lumea compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski.
Centrul Cultural Clujean va implementa programele propuse pentru Capitală Culturală Europeană 2021. În cadrul AGA de săptămâna aceasta a fost prezentată noua echipă executivă a Centrului şi s-a lansat un apel la participare în proiectele CCC.
Trei lucrări semnate de pictorul româna Adrian Ghenie s-au vândut la Londra, pentru suma de 5,4 milioane de lire sterline.
Cum ar trebui să li se predea religia copiilor și adolescenților? Cât de necesară este educația sexuală în școli? Și ce efecte poate avea implicarea Bisericii în cele mai adânci straturi ale societății? Sunt câteva dintre temele puse în discuție de filmul (M)ucenicul.
Crosul divelor, concertul Gașca Zurli pentru copii, piesele de teatru Trilogia Aureliu Manea şi Mein Kampf, dar şi petrecerile cu DJ-ii Charles Green/Artrax/Hijack sunt cele mai importante evenimente ale sfârşitului de săptămână la Cluj-Napoca.
Festivalul Jazz in the Park se extinde și dezvoltă din acest an o componentă pe bilete. Dhafer Youssef, Susana Baca și Barcelona Gypsy Balkan Orchestra sunt artiștii ce vor concerta la Opera Maghiară din Cluj.