Bryan Adams a mai concertat în România, la Bucureşti, în 2000 şi 2008.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei a câștigat recent două noi proiecte cu finanțare nerambursabilă.
Primăria Cluj-Napoca a publicat lista cu ONG-urile de cultură care vor primi bani în a doua tranşă de finanțări nerambursabile de la bugetul local.
Weekend-ul acesta la Cluj-Napoca a avut loc cea mai mare ediție Street FOOD Festival din Europa de Est. Ediție care a scos din casă peste 170 000 de participanți.
Art in the Street a scos peste 15.000 de persoane pe parcursul celor două evenimente care au avut loc la Iași și Cluj (12 octombrie), care s-au bucurat de concerte, street dance, beatbox, step, recitaluri de poezie, desen, graffiti, clovni, mimi și statui vivante, etc.
Art in the Street este un program de încurajare și dezvoltare a artei stradale, de promovare a tinerilor artiști stradali și de educare a comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor.
Începând de azi și până duminică clujenii sunt așteptați pe Aleea Stadionului la cea mai impresionantă ediție Street FOOD Festival de până acum, numită și Street FOOD Octombrie.
Oradea, Turda, Iași, Cluj-Napoca, Petrila, Brașov și Râmnicu Vâlcea sunt cele șapte orașe prin care va călători în această toamnă turneul Classic Unlimited, cel mai tânăr proiect românesc dedicat muzicii clasice.
După succesul răsunător de anul trecut, „MAMMA MIA!” – desemnat „Spectacolul Anului 2018” în România, revine într-un turneu național, în 9 orașe importante din țară.