Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat "Transilvania" va susţine un concert alături de solistul spaniol la vioară, Daniel Szasz, intitulat sugestiv Transatlantic muzical America-Spania.
Actorul, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, a vorbit de noua generaţie din teatru.
Proiecţia specială a filmului “Nunta de piatră” a fost unul din cele mai gustate evenimente ale ultimelor zile în cadrul TIFF.
Spectacolului "Războiul clovnilor" încheie stagiunea 2011-2012 la Teatrul Naţional din Cluj. Piesa de teatru va fi prezentată în avanpremieră pe data de 16 iunie, de la ora 19, în Sala Mare.
Teatrul Naţional din Cluj a participat la Festivalul Internaţional "Atelier", ediţia XX, care a avut loc între 3 şi 9 iunie la Baia-Mare, cu monodrama Sărută-mă de Vlad Zografi şi Insula după Gellu Naum. Cele două spectacole au fost foarte bine cotate, primind importante premii.
Clujenii sunt invitaţi la un recital vocal instrumental cu soliştii Daniela Păcurar- soprană, Cristian Hodrea- bariton şi Iulia Merca- mezzo-soprana, mâine, la ora 19, la Academia de Muzica "Gheorghe Dima".
1864 - S-a născut compozitorul Richard Strauss ("Simfonia Alpilor", "Salomeea", "Femeia fără umbră") (d. 8 sep 1949)