Guvernul a decis să modifice prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de miercuri, Legea educaţiei, conform solicitării Curţii Constituţionale (CC), astfel încât examenul de titularizare să poată avea loc pentru un număr total de 3.242 profesori.
Comisia parlamentară comună pentru revizuirea Constituţiei a stabilit, miercuri, termenul de 30 aprilie pentru depunerea amendamentelor, în urma observaţiilor Curţii Constituţionale şi a Comisiei de la Veneţia la textul de revizuire.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Gândul Live, că invocarea de către Victor Ponta, în contextul cazului Radu Mazăre, a celor 7,4 milioane de români de la referendumul din 2012 este un truc al premierului, care dă dovadă de o demagogie cu gust îndoielnic.
Fostul preşedinte al Academiei Române Ionel Haiduc a declarat, marţi, că cei opt ani petrecuţi la conducerea forului cultural şi ştiinţific "nu au fost uşori", ci au fost "ani cu eforturi", precizând că se va retrage la "adresa din Cluj", unde va lucra la o nouă carte despre chimie.
Cinci administratori ai unor societăţi comerciale din Deva, Dej şi Cluj-Napoca sunt cercetaţi de poliţişti, fiind acuzaţi că au creat bugetului de stat un prejudiciu de 14 milioane lei.
Mai mulţi angajaţi ai Centrului de Operaţii Aeriene din MApN şi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au fost audiaţi de procurori.
Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă iniţiată de PDL privind descentralizarea. Moţiunea a fost respinsă cu 127 de voturi "pentru", 170 de voturi "împotrivă' şi 6 abţineri.
Integrarea romilor ar fi o politică economică inteligentă pe care România ar putea să o adopte, având în vedere creşterea populaţiei rome apte de muncă pe fondul îmbătrânirii populaţiei generale şi cheltuielilor sporite cu pensiile şi asistenţa socială, arată un raport al Băncii Mondiale.
Fluxurile de capital din Europa Centrală şi de Est au început să pătrundă dincolo de siguranţa şi stabilitatea Poloniei şi Cehiei, investitorii predispuşi la risc manifestând un interes mai ridicat pentru pieţe precum România şi Ungaria, neglijate până acum.