Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă creștinilor din România cu o cursă charter.
Sfaturi utile de la nutriționiști pentru masa de Paști.
Mii de turişti petrec sărbătorile de Paşte în hotelurile şi pensiunile din staţiunile de pe Valea Prahovei, unde sâmbătă după-amiază plouă, iar la altitudini mari este ceaţă şi ninge viscolit.
Ai rude şi prieteni în alte ţări? Iată cum le poţi ura Paşte Fericit!
Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez va fi incinerat în cadrul unei ceremonii funerare private, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de familia celebrului romancier sud-american, care nu precizează însă data şi locul evenimentului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că premierul Victor Ponta are prima şansă la alegerile prezidenţiale, atuul său principal fiind "aparatul politic al PSD", însă chiar dacă va fi ales, acesta nu va fi un preşedinte liber, pentru că are o problemă de model şi de cultură.
Scriitorul columbian, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit joi, la vârsta de 87 de ani, potrivit BBC. Informaţia potrivit căreia Garcia Marquez a murit a fost confirmată de o sursă apropiată familiei prestigiosului scriitor.
Steaua a terminat la egalitate, joi seară, pe Arena Naţională, scor 1-1 (1-0), cu echipa Dinamo, în manşa secundă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana, şi s-a calificat în finala competiţiei cu scorul general de 6-3.