Managerii întreprinderilor preconizează că preţurile în industrie şi comerţul de amănuntul vor creşte în perioada noiembrie 2017-ianuarie 2018, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Autorităţile monitorizează situaţia circulaţiei pe drumurile din judeţele aflate sub atenţionare cod portocaliu de ninsori, până la această oră nefiind sesizate probleme de fluenţă a traficului, potrivit Poliţiei Române.
Şeful Comisiei speciale privind justiţia Florin Iordache a declarat, referitor la comunicatul Departamentului de Stat american cu privire la modificările discutate, că acesta face referire la pachetul propus de minister, dar care a fost modificat, iar forma actuală nu afectează independenţa Justiţiei.
Statele Unite exprimă "preocupare" în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.
Preşedintele Comisiei speciale privind justiţia, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat, luni, că parlamentarii au dat “credit total CSM”, în ceee ce priveşte numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Premierul Mihai Tudose va participa la parada militară de 1 Decembrie, dar nu și la recepția oferită de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale a României, la Palatul Cotroceni.
Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pentru anul 2018 a fost adoptat, luni, de Comisia de buget-finanţe, dar şi, pe articole, de către plenul Camerei, USR acuzând faptul că acesta este majorat cu 36% faţă de anul în curs şi anunţând că va vota împotrivă.
Domeniile în care România are cel mai mare deficit de forță de muncă sunt construcțiile, sectorul IT, agricultura și medicina, a declarat, luni, ministrul de resort, Lia Olguța Vasilescu, într-o conferință pe această temă.
Preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat, luni, că membrii comisiei se vor întruni, marţi, la ora 11, fiind posibil să ceară demisia generalului Dumitru Dumbravă din funcţia de secretar general deoarece comisia nu poate face analizele necesare cu Dumbravă în funcţie.