Turcan: Plecaţi să vă susţineţi şeful la DNA? Guvernul acţionează împotriva interesului naţional

Turcan: Plecaţi să vă susţineţi şeful la DNA? Guvernul acţionează împotriva interesului naţional
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a criticat, miercuri, plecarea din sală a mai multor parlamentari PSD-ALDE, de la dezbaterea moţiunii de cenzură, întrebându-i dacă merg să îşi susţină liderul la DNA şi afirmând că Guvernul acţionează împotriva interesului naţional.

"Atât de previzibil pentru PSD. Oare unde plecaţi? Să vă susţineţi şeful pe treptele DNA? PSD rămâne în mod evident cel mai mare duşman al democraţiei şi la fel de intolerant cu libertatea de exprimare ca în anii '90. (...) Acţiunile acestui Guvern sunt din ce în ce mai evident orientate împotriva interesului naţional. Se guvernează împotriva cetăţenilor, iar sfidarea şi aroganţa de care aţi ajuns să daţi dovadă au atins cote greu de imaginat", a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

Raluca Turcan le-a transmis lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Mihai Tudose, că deşi „au mai fost aroganţi cu dosare penale", niciunul nu a îndrăznit să schimbe legi şi reguli pentru a scăpa din faţa justiţiei sau de eventuale sentinţe.

Deputatul PNL a afirmat că liderii coaliţiei de guvernare, alături de premierul Tudose, vor să revină la „modalităţi de operare dinaintea integrării în Uniunea Europeană", transmiţându-le că ţara nu va permite acest lucru.

"Trăiţi cu iluzia că puteţi să umpleţi toate funcţiile publice cu agramaţi şi needucaţi, că puteţi schimba legile pentru a scăpa de propriile dosare, că vă puteţi da proprietăţi de la stat la preţuri derizorii, dar vă faceţi socoteli greşite şi veţi ajunge să daţi socoteală pentru tot ceea ce faceţi în momentul de faţă. (...)", a spus liderul deputaţilor liberali.

Turcan a afirmat că niciun inamic al României nu ar fi reuşit să acţioneze mai eficient împotriva interesului ţării decât o face actualul Guvern.

„Crimă politică este atunci când, la nivelul comisiilor parlamentare, audiaţi condamnaţii. De ce nu mutaţi comisiile parlamentare direct la Jilava dacă vă preocupă mai mult condamnaţii decât cei mulţi, dacă vă preocupă mai mult audierile fictive decât să faceţi legi pentru popor? Niciun lider al majorităţii, niciun ministru, niciun europarlamentar nu a luat atitudine atunci când, într-un mod securistic, au fost atacate organizaţiile nonguvernamentale, atunci când au fost iniţiate legi care să le facă viaţa un coşmar", a spus Turcan.

Mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE au părăsit sala de plen, după ce senatorul USR Ramona Dinu a dat citire moţiunii de cenzură.

 

Comenteaza