Şedinţa de plen a Senatului a început, joi, cu dispute între majoritatea parlamentară şi Opoziţie, după ce senatorul USR, Radu Mihail, a comparat România cu Polonia şi a spus că Articolul 7 ar putea fi activat şi în cazul ţării noastre.
Medicul Mihai Lucan a ajuns, joi, la sediul DIICOT din Bucureşti, acesta fiind adus de la Cluj, după ce, în cursul zilei de miercuri s-au făcut percheziţii la domiciliul lui. Doctorul va fi audiat de procurori, iar aceştia vor decide care sunt măsurile legale care se impun.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj la 28 de ani de la Revoluţia Română, precizând că investigaţiile din dosarul Revoluţiei trebuie finalizate, iar crimele şi abuzurile din decembrie 1989 pedepsite pentru ca victimelor să li se facă dreptate.
Directorul administrativ din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi directorul economic al instituţiei au fost reţinuţi în urma percheziţiilor făcute în dosarul medicului Mihai Lucan.
Regizorul şi producătorul de film George Lucas s-a situat, anul acesta, pe primul loc în topul 10 al celor mai bogate celebrităţi americane, cu o avere de 5,5 miliarde de dolari, potrivit Forbes.
Parlamentarii din Comisia specială pentru legile Justiţiei au agreat, miercuri, un amendament la Codul de procedură Penală care prevede că autorităţile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum ar fi fost condamnate definitiv.
Guvernul a modificat şi completat, miercuri, legislaţia achiziţiilor publice, pentru a permite, ulterior, încheierea de contracte pentru achiziţiile directe mici fără publicarea prealabilă în SEAP a anunţului, iar criteriul preţului cel mai scăzut este eliminat la proiectare şi execuţie.
Dezbaterea proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii a fost amânată, miercuri, pentru ca senatorii să poată participa la şedinţa comună în care este dezbătut bugetul de stat pentru anul 2018, urmând ca aceasta să fie reluată joi dimineaţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o şedinţă informală cu presa, că există un risc de activare a Articolului 7 şi în cazul României din partea instituţiilor europene, din cauza legilor Justiţiei, adăugând că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îl evită.