Avansează lucrările pe șantierul celui mai ambișios proiect în educație din Florești, cea mai mare comună din țară. Potrivit primarului comunei, Bogdan Pivariu, aceasta va fi una dintre cele mai frumoase și moderne școli din România.
Locuitorii din comuna Jucu, județul Cluj, au protestat de mai multe ori faţă de decizia Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj de a bloca cu parapet ieșirea peste calea ferată din Jucu de Mijloc spre Cluj-Napoca. Calvarul a luat sf&ac
Formația antrenată de Mihai Silvășan a cedat în etapa cu numărul 6 din Grupa A, scor 87-93.
Antrenorul și președintele clubului din Gruia au dezvăluit că vor urma schimbări importante de lot în următoarea perioadă de mercato.
Cu adânc și profund regret, Primăria și Consiliul Local al comunei Frata anunță trecerea în neființă a lui Rusu Traian, o personalitate apreciată în comunitate pentru talentul său artistic și implicarea în viața cultural
ANPC a retras de la comercializare peste trei mii de apartamente noi la nivel național și a dat amenzi dezvoltatorilor pentru o serie de nereguli constatate.
Tehnicianul a fost însoțit la prima conferință de presă alături de președintele din Gruia, Iuliu Mureșan.
Investiția inițială a fost estimată la aproximativ 15 milioane de euro
Un exercițiu complex de testare a Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență s-a desfășurat miercuri dimineață, 5 noiembrie, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.