Doi bărbați din județul Cluj au fost reținuți de polițiști după ce au încălcat ordinele de protecție emise pe numele lor.
În cazul în care ești tentat să îți faci cont la un cazinou online, sunt câteva elemente importante la care trebuie să fii atent.
Regulile de calcul ale pensiilor din România au fost extinse începând cu 2025, iar efectele se vor vedea pe deplin și în 2026, mai ales pentru persoanele care urmează să se pensioneze sau pentru pensionarii ale căror dosare sunt recalculate.
Bogdan Pivariu, edilul Floreștiului, a vorbit, la ZIUA LIVE, în ultima zi din an, despre stadiul proiectelor din comuna pe care o administrează.
Noaptea de Revelion este pentru mulți români un prilej de petrecere, cu muzică tare și voie bună, însă chiar și în această perioadă legea stabilește intervale orare stricte în care tulburarea liniștii publice prin zgomot este interzisă.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este invitatul lui Mihai Moga, miercuri dimineață de la 11:00, la ZIUA LIVE, în direct pe www.zcj.ro.
La proiecția de pe 5 decembrie 2025, lumina din sală era creată doar de ușoarele oaze ce apăreau în cadrele materialelor create de studenți și ajungeau să se reflecte pe fețele celor prezenți în sală.
Primarul a publicat un clip în care sunt prezentate cele mai importante realizări din anul ce se încheie în curând.
U-Banca Transilvania s-a impus în duelul cu Slask Wroclaw, din etapa a XII-a a BKT EuroCup, scor 94-92, luându-și astfel revanșa după meciul tur și obținând ultima victorie din 2025, în fața a 4168 de suporteri veniți în BTarena.