Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat, miercuri, la vizita pe şantierul de pe Valea Oltului, mulţumit de stadiul lucrărilor şi a precizat că circulaţia în zonă se va relua din data de 9 august.
Aproape 40% dintre românii din orașele din provincie nu folosesc niciodată bicicleta în timpul săptămânii.
Oficialul clubului din Gruia a vorbit despre factorii care l-au convins pe atacant să se alăture vicecampioanei.
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că în cadrul recentei întâlniri private pe care a avut-o cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, nu a intrat în negocieri politice.
Ministerul Transporturilor propune ca ”persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători” să nu mai poată călători cu trenul.
Postul Adormirii Maicii Domnului 2024. Începând de miercuri, 31 iulie, credincioșii vor ține postul Adormirii Maicii Domnului. Acest post impune anumite reguli alimentare care variază în funcție de ziua săptămânii.
Insula de căldură urbană este un rezultat direct al modului în care sunt construite și gestionate orașele mari. Una dintre cauzele principale cauze ale acestui fenomen este materialul utilizat în construcția clădirilor și drumurilor.
Rezultatele finale la examenul de Titularizare 2024 au fost publicate miercuri, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul Ministerului Educației.
Cea de-a doua manșă a duelului dintre vicecampioanele din România și Belarus se va disputa în Ungaria, la Gyor.