Prima întâlnire a persoanelor care formează grupul de cercetare şi inovare postdoctorală derulat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a avut loc astăzi.Este vorba de 11 persoane, care primesc burse de o mie de euro pe lună.
Universitatea Cluj s-a impus aseară cu 1-0 în faţa formaţiei azere Neftchi Baku, obţinând a patra victorie în jocurile de pregătire din Austria.
Aparent, Preşedintele Traian Băsescu s-a despărţit de Guvern. Pe care l-a criticat cu duritate. Luându-l chiar prin surprindere pe premierul Emil Boc atunci când a anunţat că, într-un viitor apropiat, TVA-ul va trebui să revină la 19 la sută.
Sâmbăta trecută, în textul publicat sub titlul “Din tainele Universului nostru şi ale celui Cosmic” m-am referit rezumativ, desigur, la unele aspecte incitante din volumul “Către noi înşine”, publicat sub formă de dialog între prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan şi scriitorii Stela-Maria Ivaneş şi Constantin Ivaneş.
Alegerea lui Remus Lăpuşan la vârful PSD Cluj a fost eclipsată de dialogul şi dezvăluirile lui Ioan Rus şi Victor Ponta.
Ce motive ai avea să revii în ţară, chiar dacă ai o carieră prosperă în străinătate, dezvăluie, într-o carte, personalităţi publice şi tineri specialişti.
Producătorul clujean Terapia Ranbaxy a donat ieri medicamente de primă necesitate pentru spitalele localităţilor afectate de inundaţii. Valoarea donaţiei depăşeşte 700.000 de lei, iar volumul medicamentelor măsoară 15 metri cubi.
Calamităţile au afectat 65 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Pentru repararea infrastructurii şi a locuinţelor afectate, Clujul caută bani la Bucureşti.