Banca Transilvania, partener în programul SME Eco-Tech pentru digitalizarea și tranziția verde a IMM-urilor

Banca Transilvania, partener în programul SME Eco-Tech pentru digitalizarea și tranziția verde a IMM-urilor

Banca Transilvania e parteneră în programul de finanțare SME Eco‑Tech, destinat IMM-urilor. 

Banca Transilvania este bancă parteneră în programul de finanțare SME Eco‑Tech, destinat IMM-urilor cu activitate în producție, prin finanțări destinate transformării verzi și digitale, cu scopul îmbunătățirii amprentei acestora asupra mediului.

Programul este derulat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), din fonduri elvețiene, în parteneriat cu băncile partenere.

Finanțarea prin programul SME Eco‑Tech cuprinde două componente:

  • Grant nerambursabil de până la 267.240 de lei (echivalent 50.000 franci elvețieni), reprezentând maximum 40% din cheltuielile eligibile ale unui proiect de investiții. Acordarea grantului este condiționată de obținerea unui credit bancar în cadrul programului, care să acopere 60% din sumă.
  • Credit bancar de minimum 400.860 de lei (echivalent 75.000 franci elvețieni), destinat finanțării a 60% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Proiectele de investiții pot viza echipamente, tehnologii și soluții care contribuie la eficiența energetică și la reducerea consumului de resurse.

Bugetul programului se ridică la 288,8 milioane de lei, din care 70% reprezintă contribuția din fonduri elvețiene, iar 30% contribuția MEDAT, asigurată din bugetul de stat. Proiectele vor fi evaluate și finanțate în ordinea înregistrării complete a solicitărilor.

Banca Transilvania are cel mai extins ecosistem de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din România, cu peste 500.000 de clienți IMM și micro.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .