Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei, ce vor avea loc în data de 7 decembrie 2025, jocurile din scena politică se intensifică tot mai tare.
Deputatul Remus Lăpușan avertizează asupra efectelor negative generate de creșterea TVA-ului și asupra presiunii tot mai mari care apasă pe bugetele familiilor.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatele de urbanism necesare în vederea autorizării lucrărilor de modernizare a spațiilor publice din zonele centrale ale localităților Iara și Petreștii de Jos.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat o amenințare fără precedent. Dacă Europa vrea război, suntem pregătiți, a spus liderul rus.
Eurodeputatul liberal a continuat aniversarea Marii Uniri la Bruxelles, unde a organizat proiecția de gală a documentarului „Coroana României”, realizat de regizorul George Grigoriu, un eveniment găzduit cu sprijinul Grupului PPE și al Ambasadei României.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că România trece printr-o perioadă grea, dar asumată politic și este nevoie de o clasă politică unită, menționând că nimeni nu are voie să lucreze împotriva țării sale.
Deputatul liberal spune că, la parada de 1 Decembrie, clujenii au avut parte de o surpriză neplăcută: Ministerul Apărării, condus de USR, nu a aprobat participarea tehnicii militare, deși acest lucru era așteptat de toți cei prezenți.
Guvernul Ilie Bolojan își angajează răspunderea, marți, pe proiectul legii pensiilor magistraților, în plenul reunit al Parlamentului. Este a doua încercare a premierului, după ce prima dată legea a picat la Curtea Constituțională a României (CCR).
Deputatul PNL Cluj lansează un atac dur la adresa USR, afirmând că reprezentanții formațiunii au transformat România într-un stat „cu tendințe totalitare” și că modul în care tratează presa reprezintă un perico