Proiectele de lege privind modificarea Legii ANI şi de modificare a Statutului magistraţilor au fost retrase de pe site-ul Senatului, după ce deputaţii din opoziţie au reclamat că proiectele au fost înregistrate la Senat, deşi se află încă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, prima Cameră sesizată.
Guvernul a anunţat miercuri că a adoptat proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educaţia şi investiţiile sunt prioritare.
Mişcarea online de conştientizare a hărţuirii şi abuzului sexual #MeToo a fost desemnată, miercuri, "persoana anului 2017" de editorii revistei americane Time.
Premierul Mihai Tudose a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că ministrul Sănătăţii are o săptămână la dispoziţie să propună modificarea legislaţiei în domeniul aprovizionării cu medicamente, fiind posibil ca neîndeplinirea atribuţiilor în domeniu să se poată solda cu plângeri penale.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, întrebat dacă este mulţumit sau nu de modificările la legile justiţiei, că asta depinde de modul în care va fi reglementată în plen răspunderea magistraţilor.
Consiliul UE pentru Afaceri Economice şi Financiare a constatat că România nu corectează "devierea semnificativă" de la obiectivele bugetare pe termen mediu, cerând Guvernului să adopte măsuri de ajustare.
Reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa au trimis, miercuri, o scrisoare deschisă Parlamentului şi preşedinţilor celor două camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în care semnalează incertitudini în piaţa muncii din cauza modificării Codului Fiscal.
Guvernul va adopta o ordonanţă pentru suspendarea pe termen limitat a taxei de clawback pentru produsele din plasmă, decizia fiind luată în timpul întâlnirii pe care premierul Mihai Tudose a avut-o cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi a distribuitorilor de imunoglobulină.
Zeci de persoane au semnat deja, miercuri, în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş după decesul Regelui Mihai, grupurile de turişti ţinând şi momente de reculegere. Cartea de condoleanţe este amplasată la intrarea de onoare în fost reşedinţă regală.