Transferat de abia o lună de la CFR Cluj, Alibek i-a făcut o caracterizare lui Lukic, rivalul său pe postul de atacant la ”U” Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:10
- Sport
- Ascultă știrea
Alibek Aliev, atacantul central al Universității Cluj care a marcat revenirea echipei lui Bergodi în partida cu Botoșani, a fost transferat de abia o lună de la rivalii din Gruia, CFR Cluj.
Nîscut în Rusia, dar cu cetățenie suedeză, Alibek Aliev este o prezență stabilă deja în primul 11 al lui Cristiano Bergodi, deși a ajuns la Universitatea Cluj de abia o lună. Antrenorul Italian l-a folosit cel mai des ca titular, iar apoi l-a înlocuit golgeterul sezonului trecut bosniacul Jovo Lukic, amândoi jucând pe postul de atacant.
Reușita din partida care s-a jucat la Sfântu Gheorghe luni, 3 august cu FC Botoșani, este cea de-a treia din acest sezon pentru Alibek Aliev, în trocoul alb-negru, iar acesta face reverențe în fața lui Jovo Lukic, rivalul său pe post la U Cluj. Autor al golului care a marcat revenirea lui U Cluj cu FC Botoșani, Alibek Aliev (29 de ani) a făcut o referire la rivalul său pe post de la echipa ardeleană, Jovo Lukic (27 de ani).
„Mă simt bine când sunt trei puncte, dar nu cred că am jucat bine, nu mă simt foarte bine. Pentru echipă este remarcabil cum a ieşit în a doua repriză, să ne schimbăm mentalitatea. Am răsturnat rezultatul. Cele mai importante sunt cele trei puncte. Nu a fost cel mai bun meci al nostru, acum nu ştiu dacă e din cauza numărului de meciuri pe care l-am jucat.
A fost cald astăzi, dar în partea a doua am arătat mult mai bine. Pe viitor nu putem să jucăm 45 de minute cum am jucat în prima repriză. Vom pierde multe meciuri dacă se va întâmpla acest lucru. (...) Am goluri deja, dacă punem și Supercupa. Lukic a fost cel mai bun sezonul trecut, este MVP, a marcat multe goluri, dar pot să fac doar ce depinde de mine. Voi da 100%, ca totdeauna. (...)
CFR va avea un meci foarte greu împotriva lui Tromso, în special în Norvegia. E rece, e teren artificial, a fost complicat când a jucat ultima dată pe teren artificial. Pentru mine a fost fantastic, a fost prima dată când am jucat în Europa şi se vede diferenţa”, a spus Alibek Aliev, potrivit Prima Sport.











