Prețul cărnii de miel este de așteptat să crească, în preajma Sărbătorilor Pascale, faţă de suma cu care se vinde în această perioadă. Reprezentanții Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBO
Un concert-eveniment oferit în premieră 'La vision de Säul' de George Enescu - 'Oratoriul de Paşti' de Valentin Timaru va avea loc duminică la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat de ce proiectul de ordonanţă pentru introducerea coplatei în sistemul privat are caracter de urgenţă şi a afirmat că pacientul "va putea alege între public şi privat".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după consultările avute la Cotroceni, că Justiţia a ajuns în situaţia de acum din vina Partidului Social Democrat şi a precizat că România va avea referendum pe data de 26 mai.
Consultările preşedintelui Klaus Iohannis, pe tema situaţiei din Justiţie, cu delegaţia Partidului Social Democrat, au început vineri la Palatul Cotroceni.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, la Cluj, că autorităţile sanitar-veterinare şi cele locale vor lua măsurile necesare pentru ca fermierii să poată valorifica carnea de miel în perioada aceasta de dinaintea sărbătorilor pascale.
Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, a anunţat că relaţiile cu Partidul Social Democrat (PSD) din România sunt îngheţate, potrivit unui comunicat postat pe site-ul PES.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că, deşi în prezent "dă răspunsuri uneori parţiale" referitoare la acţiunile sale, va veni un moment în care va vorbi "mai mult şi mai multe".
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, joi, după zvonurile privind remanierea sa, că va continua să îşi exercite atribuţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial va apărea un alt nume pentru aceast