Elevii din anii terminali se întorc, marţi, la şcoală, până pe 12 iunie urmând să facă pregătire pentru examenele naţionale - Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
Înmormântarea lui George Floyd, afro-americanul care şi-a pierdut viaţa pe 27 mai în Minneapolis, ca urmare a modului în care a fost maltratat de un ofiţer de poliţie alb, va avea loc pe 9 iunie la Houston, oraşul de origine al victimei şi unde familia sa locuieşte în continuare, conform anunţului făcut de avocatul familie, transmite AFP.
Doi medici care au efectuat o autopsie independentă a cadavrului afro-americanului George Floyd, a cărui moarte în custodia poliţiei din Minneapolis, săptămâna trecută, a declanşat un val de proteste la nivel naţional în SUA, au declarat luni că acesta a murit din cauza asfixierii şi că moartea sa a fost o omucidere, informează Reuters.
Industria restaurantelor va pierde în jur de 5.000 de locaţii la nivel naţional, circa 10% din total, întrucât aceste locaţii nu se vor mai putea redeschide în perioada următoare, a declarat, luni, preşedintele Organizaţiei P
Un copil în vârstă de patru săptămâni din Botoşani a fost diagnosticat cu virusul COVID-19, în timp ce mama acestuia a fost confirmată negativ, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei.
Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a cerut statelor membre să sprijine introducerea mai multor noi taxe, printre care şi o taxă anuală care va fi percepută de la 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică, în ideea de a
Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă, continuând, totodată, acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, în domeniile de activitate unde există restricţii.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de sumele alocate anual pentru prestaţiile familiale, 104 euro pe cap de locuitor în 2017, în condiţiile în care media în UE a fost de 675 de eur
În capitala Statelor Unite, Washington, a fost decretată duminică stare de asediu după noi manifestaţii în apropiere de Casa Albă, a anunţat primarul oraşului, Muriel Bowser, a doua zi după o noapte marcată de revolte în mai multe localităţi din ţară, relatează AFP.