Răsturnare de situaţie în cazul poluării de la Pata Rât

Răsturnare de situaţie în cazul poluării de la Pata Rât
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, a anunţat în şedinţa de luni că, în urma unei adrese primite de la Prefectura Cluj, instituţia pe care o conduce si-a schimbat modalitatea de intervenţie în cazul poluării de la Pata Rât.

Tişe a declarat în plenul CJ de luni că a primit o adresă de la Prefectura Cluj în care se afirmă, legat de poluarea cu levigat de la Pata Rât, că nu este vorba de o situaţie de urgenţă şi, din acest motiv, nu s-a declarat starea de alertă în zonă.

Şeful forului judeţean a spus că, în aceste condiţii, dacă acolo nu mai este o situaţie de urgenţă, instituţia pe care o conduce va proceda la închiderea gropii de gunoi Pata Rât prin proceduri normale care se pot întinde, însă, pe o perioadă mai lungă de timp.

Tişe a explicat că, în situaţia dată, CJ nu va mai închiria staţia cu osmoză inversă pentru epurarea levigatului, ce ar fi implicat costuri de 1 milion de euro pentru judeţ, şi că după ce iniţial Prefectura a dispus luarea unor măsuri de urgenţă pentru eliminarea poluării cu levigat survenite la Pata Rât, prin această nouă adresă afirmă că nu mai există situaţie de urgenţă acolo.

Preşedintele CJ a anunţat că va trimite o adresă oficială Prefecturii Cluj pentru lămurirea situaţiei. Tişe a mai precizat că, oricum, această staţie nu avea unde să fie amplasată în lipsa declarării stării de alertă pentru că este vorba despre un teren privat.

Întrebat de consilieri cine va intervenii în aceste condiţii pentru eliminarea levigatului care poluează zona, Tişe a arătat că, potrivit prevederilor legale, ar trebui să intervină Apele Române, iar apoi această instituţie să se îndrepte împotriva poluatorului.

Comenteaza