Asta înseamnă modernizare? Cum arată de fapt un drum anunţat ca finalizat de Alin Tişe

Asta înseamnă modernizare? Cum arată de fapt un drum anunţat ca finalizat de Alin Tişe
PNL şi PSD s-au certat pe reabilitarea unui drum judeţean. Haideţi să vedem cine a avut dreptate.

Lucrările de modernizare a drumului județean 109b Fundătura - Cornești au fost finalizate, a anunţat, săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Cluj. Drumul are o lungime de 17 km. Este o şosea care spre care se virează la stângă de pe DN 1C, între Bonţida şi Iclod.

„În ultima etapă a fost turnat covorul asfaltic în două straturi pe porțiunea cuprinsă între km 0 şi 17. Lucrările de modernizare a drumului au constat în realizarea de fundaţii, aşternerea stratului de piatră spartă, schimbarea podeţelor, realizarea de ziduri de sprijin, acostamente, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, respectiv turnarea de covor asfaltic cu o grosime de şase centimetri şi a stratului de uzură cu o grosime de 4 cm", anunţa săptămâna trecută Alin Tişe, care a marcat momentul cu o declaraţie.

„Mă bucură faptul că „zestrea" de drumuri judeţene reabilitate prin lucrări ample, în profunzimea lor, începute cu refacerea fundaţiei, s-a îmbogăţit cu un sector pe care s-a turnat covorul asfaltic în două straturi şi pe care se poate circula în cele mai bune condiţii.

În acelaşi timp, tocmai pentru că este vorba despre lucrări complexe de care ne dorim să beneficiem cât mai mulţi ani, am dispus verificarea cu stricteţe a calităţii şi a conformităţii tuturor lucrărilor executate", a arătat preşedintele CJ.

PSD a reacţionat la comunicat. „Din păcate, lucrurile nu stau așa, iar Alin Tișe dezinformează clujenii. Îl invităm pe dl. Alin Tișe să nu mai facă administrație din birou și să se deplaseze în teren pentru a vedea cum arată drumurile județene la fața locului", a a precizat Remus Lăpuşan, fostul preşedinte al PSD Cluj.

Colaboratorul ZIUA de CLUJ Elek Levente, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Clujului, a realizat în weekend fotografii pe drumul 109B. În acestea se vede că drumul nu este nici pe departe terminat.

„De la kilometrul 0 la kilometrul 5 nu este nimic reablitat, de la kilometrul 5 la 17 sunt lucrări de proastă calitate, iar în cinci locuri unde drumul a fost surpat din cauza alunecărilor de teren a rămas la fel. Municitorii au sărit acele porţiuni, aşa cum se vede în imagini", a spus Elek, care i-a trimis imagini grăitoare şi lui Alin Tişe.

Image and video hosting by TinyPic

 

Image and video hosting by TinyPic

 

Image and video hosting by TinyPic

 

Image and video hosting by TinyPic

 

Image and video hosting by TinyPic

Reabilitarea drumurilor judeţene a fost una dintre temele de campanie electorală pentru Alin Tişe. Clujul are peste 1.200 km de şosele administrate de CJ, iar peste 800 km dintre aceştia sunt în stare proastă. Tişe a spus că intenţionează să contracteze un credit de 50 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor din judeţ.

DECLARAŢIE
„Lucrurile bune îi deranjează pe cei de la PSD, pentru că ei doresc să nu fac nimic. Vestea proastă pentru ei este că acesta e doar începutul. Vom asfalta zi de zi, până când clujenii vor avea drumuri normale, nu dezastruoase, cum le-au lăsat cei de la PSD"
Alin Tişe, luând apărarea lucrărilor de pe drumul 109b

Comenteaza