Scandal uriaş în plenul CJ Cluj: jigniri, ameninţări şi acuzaţii grave

Scandal uriaş în plenul CJ Cluj: jigniri, ameninţări şi acuzaţii grave
Un scandal uriaş a izbucnit în finalul sedinţei de luni a forului administrativ judeţean din Cluj.

Totul a pornit de la o discuţie pe marginea unor modificări la organigramă propuse de Dan Tămaş, actualul director al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, ce trebuie să primească şi votul plenului Consiliului Judeţean Cluj.

În principal, era vorba de desfiintarea a doua posturi de director adjunct în cadrul instituţiei, pentru care conducerea CJ Cluj a cerut explicaţii directorului Dan Tămaş.

În timp ce se adresa plenului CJ Cluj, Dan Tămas a afirmat că una dintre doamnele care ocupă unul din cele două posturi pe care vrea să le desfiinţeze, doamna Cătărig, soţia fostului consilier judeţean Horaţiu Cătărig, nu poate semna actele contabile pentru că nu este de specialitate.

Presedintele Alin Tişe a replicat că dacă se desfiintează postul respectiv, Serviciul financiar contabil ar trece în subordinea directorului general, adică a lui Dan Tămaş, care, de asemenea, nu are studii de specialitate.

În acel moment discuţia a degenerat. Vă prezentăm mai jos schimbul de replici care a urmat:

"Dan Tămaş: Dumneavoastră aţi angajat-o pe doamna Cătărig în 2011 pe baza prieteniei.
Alin Tişe: Vă rog să dovediţi ce spuneţi.
Dan Tămaş: Am dovedit cu expertiză, am actele de concurs.
Alin Tise: Domnule, a dat concurs. Am intervenit eu la ANFP?
Dan Tămaş: Aţi intervenit la direcţie. Cum puteţi să mă păcăliţi în halul ăsta, că eram în instituţie? În 2009 aţi dat-o afară pe doamna Brad şi v-aţi traficat influenţa...
Alin Tişe: Eu am dat-o afară pe doamna Brad?
Dan Tămas: Aţi dat-o afară pe doamna Brad în martie, şi aţi pus-o pe doamna Molnar şi în vară aţi pensionat-o forţat.
Alin Tişe: Poftim?
Dan Tămaş: Şi aţi adus-o în 2009 pe doamna Catarig pe post de director juridic fără să fie serviciu juridic. De unde a venit doamna fara vechime în funcţie publică?
Alin Tişe: Dumnevoastră spuneţi...
Dan Tămaş: Haideţi domule preşedinte, nu ne mai păcăliţi. Nu vă e ruşine, până când?
Consilierul Dorel Secară: Dar ţie nu ţi-e ruşine?
Dan Tămaş: Tot mie să-mi fie ruşine că de doi ani nu aţi venit într-un centru?
Alin Tişe: Dumneavoastră să vă fie ruşine.
Dan Tămaş: Ai grijă la ton!
Alin Tişe: Sunteţi un impertinent!
Dan Tămaş: Vezi că eu nu-s domnu Mătuşan!
Alin Tişe: Eşti un nesimţit!
Dan Tămaş: Dumneata eşti nesimţit!
Dorel Secară: Ieşi afară, nesimţitule, ordinarule! Nu ţi-e ruşine?
Dan Tămaş: Dar până când e bătaia asta de joc? De doi ani v-aţi bătut joc de instituţia asta.
Alin Tişe: Ieşiţi afară, domnule!
Dan Tămaş: Nesimţire crasă, aţi prejudiciat cât aţi putut, v-aţi traficat influenţa la toate concursurile. N-o să mai puteţi pune mâna pe instituţie. Să vă fie ruşine. Nici nu ştiţi ce votaţi!

Alin Tişe: În aceste condiţii, voi propune sancţionarea directorului şi destituirea de îndată. În asemenea situaţie nu cred că putem să funcţionăm. Domnul acesta care a venit pus politic pentru că doamna Molnar a fost obligată să demisioneze, ca el să-şi ocupe acest post, ne dă nouă astăzi lecţii....de ce? De administraţie? În condiţiile în care eu pe doamna Molnar eu am promovat-o pe post de director adjunct fără să o cunosc. El, membru de partid promovat, ne dă nouă lecţii! Despre ce vorbim aici?"

Tensiunile dintre conducerea CJ Cluj si cea a Directiei de Asistenta Sociala sunt vechi. Anul trecut plenul reunit al Consiliului Judeţean Cluj a hotărât demiterea directorului de la Direcţia de Protecţie a Copilului Cluj, Tămaș Claudiu-Daniel din funcţie, dar acesta a contestat decizia în instantă.

Înainte de decizia de demitere, conducerea executivă a CJ Cluj a hotărât după evaluarea activităţii lui Dan Tămaş, ca acesta să primească calificativul "nesatisfăcător", cu media finală 1,25, pe un nivel de evaluare cu note de la 1- minim la 5 - maxim.

Tot atunci conducerea CJ Cluj a făcut inclusiv plângeri penale împotriva directorului Directiei de Asistenta Sociala, reclamând mai multe ilegalităţi. Ulterior şi Curtea de Conturi a semnalat mai multe nereguli în activitatea acestei instituţii aflate în subordinea forului judeţean.

Comenteaza