Comisarul UE pentru politica regională, Johannes Hahn, a anunțat o propunere a Comisiei Europene de a aloca peste 360 de milioane de euro Germaniei ca urmare a inundațiilor grave suferite de aceasta la sfârșitul primăverii, în lunile mai și iunie ale acestui an. Țările învecinate, Austria și Republica Cehă, care au suferit daune mai mici ca rezultat direct al inundațiilor, vor beneficia de 21,6, respectiv 15,9 milioane de euro. În plus, România va primi peste 2,4 milioane de euro ca ajutor pentru acoperirea costului daunelor produse de seceta și de incendiile de păduri din vara anului 2012.
Un clujean care are o afacere proprie de consultanţă în capitala Europei se plânge că sistemul de învăţământ românesc pregăteşte specialişti în administraţie europeană, dintre care însă foarte puţini ajung în sistem. "E un paradox", spune el.
România se plasează pe locul 42 din 52 de ţări într-un top al activelor financiare nete acumulate de populaţie, cu o medie de 2.327 euro pe locuitor, cea mai redusă din UE, potrivit unui raport prezentat de grupul german de asigurări Allianz.
Croaţia riscă sancţiuni pentru refuzul său de a abroga o derogare ce limitează acţiunea mandatului de arestare european, la mai puţin de trei luni de la aderarea sa la Uniunea Europeană, în timp ce Bruxelles-ul se arată intransigent, iar Zagrebul denunţă discriminarea, relatează AFP.
Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă, relatează AFP.
Tarifele de telecomunicaţii din România sunt cele mai mici din întreaga Uniune Europeană exceptând Lituania. În UE diferenţele de tarife ajung până la 700%.
Serviciile vamale din UE au reținut anul trecut aproape 40 de milioane de produse suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), potrivit raportului anual al Comisiei privind acțiunile vamale pentru protejarea DPI.
Uniunea Europeană a decis marţi interzicerea utilizării în spaţii deschise a insecticidului Fipronil, produs de grupul german BASF şi care este letal pentru albine, România şi Spania votând împotriva măsurii, relatează AFP.
Preşedinţii celor trei instituţii ale Uniunii Europene (Consiliul care reprezintă statele, Comisia şi Parlamentul) au anunţat joi dimineaţa că au ajuns la un acord politic asupra unui buget în valoare de 960 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, relatează AFP.