Căpitanul Universității Cluj țintește o nouă victorie împotriva formației din capitală.
Actualul antrenor susține că reprezentanți ai clubului au luat legătura cu un posibil înlocuitor.
Tehnicianul Universității Cluj a clarificat situația sa și a vorbit despre planurile de viitor alături de "studenți".
Fostul jucător al formației din Gruia, Roberto De Zerbi, în prezent tehnician în Premier League nu a uitat de înfruntările dintre cele două rivale din oraș.
Forul administrativ județean clujean a alocat anul acesta suma de 1.050.000 de lei - finanțări nerambursabile - pentru asociațiile și cluburile sportive din județ care au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.
Forul administrativ județean clujean a alocat anul acesta suma de 1.050.000 de lei pentru asociațiile și cluburile sportive din județ care au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.
Antrenorul Universităţii Cluj a fost extrem de dezamăgit după ce echipa sa a fost învinsă cu 3-2 la Craiova şi a transmis că jucătorii se comportă ca și cum ar fi deja în vacanță.
La fel ca în sezonul regulat, jocul dintre "studenți" și FC U Craiova 1948 a avut multe goluri, iar trupa lui Sabău a mai trecut pe listă o echipă aflată la pământ în fața căreia a pierdut.
Echipa clujeană va evolua pe terenul celor de la FC U Craiova 1948, singura formație fără victorie în a doua parte a campionatului.
Liga Profesionistă a anunțat datele și orele de disputare ale jocurile din runda cu numărul 9 din play-off/play-out.
Recomandări: