Secretarul General al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, este de părere că nimeni nu poate interzice unui cetățean român să candideze la vreo funcție, mai ales la funcția supremă în stat.
Europarlamentarul român Diana Şoşoacă a fost penalizată pentru scandalul făcut în luna iulie în plenul Parlamentului European, anunţul fiind făcut de preşedintele forului, Roberta Metsola.
Așa cum ne-a obișnuit în Parlamentul României, eurodeputata Diana Șoșoacă nu s-a lăsat mai prejos și a făcut scandal și în cel European. Ea a avut un discurs puternic antivaccinist în cadrul unei dezbateri pe tema variolei maimuței (Mpox) și a măsurilor pe care Uniunea Europeană ar trebui să le ia în fața acestei amenințări.
PSD conduce în intenţia de vot la alegerile parlamentare cu 33%, urmat de PNL cu 23%, potrivit unui sondaj de opinie realizare de CURS în luna iulie, pe un eşantion de peste 1.600 de persoane.
Eurodeputata şi-a făcut numărul în plenul Parlamentului European şi a atras atenţia reprezentanţilor mass-media de pe bătrânul continent.
Eurodeputatul clujean Daniel Buda condamnă comportamentului Dianei Șoșoacă care a făcut un adevărat circ, joi, în Parlamentul European.
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentul European, în timpul dezbaterii care precede supunerea la vot a candidaturii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene.
Prezentă la ședința de constituire a noului Parlament European, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în costum popular, a susținut că va aduce la Strasbourg lucrurile cu care a devenit cunoscută în România: un preot să sfințească birourile „pline de satane”, icoane și amenințări cu procese.
Senatoarea Diana Şoşoacă a anunţat miercuri că se gândeşte foarte serios să candideze la Primăria Iaşi, acuzându-l pe edilul Mihai Chirica de ”înaltă trădare”, întrucât acesta susţine independenţa Republicii Moldova şi nu unirea cu România.
Recomandări: