O hotărâre adoptată de Guvern prevede că persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a cancerului, de confirmare a diagnosticului și la tratament gratuit în cadrul Programului Naţional de Oncologie.
Cea mai mare parte din țară se află sub atenționare de caniculă și disconfort termic, iar în astfel de perioade medicii recomandă o mai mare atenție în ceea ce privește hidratarea și alimentația.
Românii au acces la doar 17% din medicamentele autorizate deja în UE în ultimii ani și au de așteptat 778 de zile, în medie, pentru a avea acces la un medicament nou aprobat - cel mai mult din Uniunea Europeană.
În prezent, nu există medicamente care să încetinească sau să oprească boala Parkinson, iar eforturile de a dezvolta tratamente preventive sunt îngreunate de capacitatea de a şti dacă o persoană va dezvolta această afecţiune.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” a participat la Sports Festival și a subliniat importanța sportului în prevenția cancerului.
Un nou tratament pentru cancer este decontat în România, în urma demersurilor realizate de Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.
Testarea se va desfăşura online şi offline, în peste 300 de locaţii din toate judeţele ţării, unde sute de evaluatori AUDIT şi specialişti ALIAT vor oferi informaţii şi recomandări timp de o săptămână.
Un studiu realizat recent de cercetătorii din SUA a identificat rolul crucial al anumitor nutrienţi în menţinerea sănătăţii creierului pe măsură ce îmbătrânim.
IOCN, alături de partenerii săi, a creat un moment special la ediția din acest an a TIFF printr-o activare menită să sublinieze importanța prevenției și diagnosticării precoce a cancerului, precum și a nevoii de acces la tratamente inovatoare în România.